Istoria și sufletul țării în opera lui George Coșbuc

Coșbuc n-a apucat să guste bucuria zilei de 1 Decembrie 1918, căci s-a grăbit să pășească pe bolțile veșniciei cu câteva luni mai devreme de acest eveniment. A plecat cu sufletul vibrând de speranța că Unirea este aproape și de acolo, din cer, ne va privi mulțumit că visul de veacuri ni s-a împlinit. A văzut doar Basarabia, cea răpită în 1812, și care, la 27 martie 1918 a revenit la la țara Mamă. Câteva momente istorice îi marchează venirea lui pe lume : s-a născut în anul abdicării lui Alexandru Ioan Cuza, al sosirii principelui Carol I, al adoptării primei constituții a României, al fondării Academiei Române, al începutului afirmării internaționale a României moderne. Poetul nostru național se înscrie în galeria acelor bărbați care și-au adus contribuția la Marea Unire, trezind la viață tot trecutul românesc, de la daci și romani, până la Războiul de independență (1877-1878 ), la răscoalele țărănești din 1888 și 1907 (evenimente care pentru poet nu erau tocmai trecut, ci o istorie trăită ). De aceea consider că avem datoria de a evoca figura acestui poet drag inimilor noastre, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri și suntem convinși că poeziile sale vor trece și de acum înainte din generație în generație, ca o veritabilă ștafetă a dragostei de țară, a dragostei pentru istoria noastră, pentru minunatele noastre locuri, pentru sufletul românesc atât de bine zugrăvit de poet : ,, Dar nestrămutați strămoșii/ Tot cu arma-n mâini au stat ;/ Au văzut și munți de oase/ Și de sânge râuri roșii,/ Dar din țara lor nu-i scoase,/ Nici potop și nici furtună”. Între scrierile prin care străbate ideea de unitate națională, pot fi amintite câteva volume : ,, Războiul pentru neatârnare ”, București 1899, ,,Povestea unei coroane de oțel ”, București 1899, ( o lecție de istorie predată chiar de autor ), ,,Din țara Basarabilor ”, București 1901, ,,Dintr-ale neamului nostru ”, București 1903 și ,,Cântece de vitejie ”, București 1904. Evocările lui istorice încep cu voievodul transilvănean Gelu, portretizat dramatic în poezia ,,Moartea Lui Gelu ” sau , ,,Decebal către popor ”, creații literare inspirate din lupta eroică a poporului nostru pentru apărarea gliei străbune. Un elogiu minunat îl aduce Oltului ( Cântecul vechi al Oltului ”), râul care ne-a apărat împotriva tătarilor, dar și Prutului, cel care a fost stavilă în fața turcilor și cazacilor, purtându-ne mai departe pe scena istoriei cu regi trufași, precum Carol Robert, cel învins de Basarab I, sau voievozi români ca Ștefan cel Mare, în poeziile ,,Ștefan –Vodă”, ,,Mortul de la Putna”, ,,Voichița lui Ștefan”, ,,Ștefăniță Vodă” sau ,,Vlad-Vodă Călugărul”, ori dregători ca Golia (Golia ticălosul ) sau trădătorul Ion Vodă cel Cumplit. George Coșbuc lasă în istoria literaturii române cel mai impunător portret al marelui Voievod, Mihai Viteazul, prin poezia Pașa – Hassan : ,, Gigantică poart-o cupolă pe frunte,/ Iar barda din stânga i-ajunge la cer/ Și vodă-i un munte” Sentimentul de dragoste față de patrie vibrează în creația poetului prin poezia dedicată românilor și românismului, intitulată ,,Patria română”, apărută în 1908 : ,,Patria ne e pământul/ Celor ce suntem în viață,/Cei ce ne iubim frățește,/Ne dăm mâna românește :/Numai noi cu-același nume/ Numai noi români pe lume,/ Toți de-aceeași soartă dată,/ Suspinând cu toți odată/ Și-având toți o bucurie ;/ Asta-i patria română/ Și ea sfântă să ne fie! ” . George Coșbuc a scris una dintre cele mai frumoase poezii dedicate limbii române pe care a intitulat-o ,,Graiul neamului”, apărută în volumul,,Cântece de vitejie ” și pare a fi scrisă pentru a ilustra celebra afirmație a lui Antonio Bonfini că ,, românii nu au luptat atât pentru viața lor, cât mai ales pentru a-și apăra limba”, drept pentru care, nimeni nu se îndoiește astăzi că graiul s-a înscris ca o mare biruință a unității noastre bimilenare : ,,Astăzi stăm și noi la pândă,/Graiul vechi să-l apărăm ;/Dar pe-ascuns dușmanii cată/ Să ni-l fure, să ni-l vândă./ Dacă-n vreme tulburată/ Nu ne-am dat noi graiul țării,/ Azi, în ziua deșteptării,/ Cum să-l dăm ?/ Repezi trec cu vifor anii,/Ispitind puterea ta,/ Neam român ! Cu ura mare vor căta mereu dușmanii/ Graiului român pierzare ;/ Dar să piară ei cu toții / Nu l-am dat și nici nepoții/ Nu-l vor da ”. În vasta sa operă, Coșbuc ne-a lăsat un mesaj poetic ,,testamentar” pe care ar trebui să-l rememorăm și să-l respectăm : ,,Scumpă țară românească, / Cuib în care ne-am născut,/ Câmp pe care s-a văzut/ Vitejia strămoșească,/Scumpă țară românească, /Te salut !/ Și-a mea frunte ți se-nchină/ Ca naintea unui sfânt,/ Căci, deși eu copil sunt,/ Inima de dor mi-e plină / Să te văd mereu regină/Pe pământ./ Să ai viață de vecie,/ Să sporească al tău popor/ Sub stindardul tricolor,/ Să nu vezi decât frăție/ Și-atunci, dac-a fi să fie/ Pot să mor ”. Destinul, într-adevăr nu l-a lăsat să vadă această mare ,,frăție” a poporului său, dar a onorat de-acolo de sus, prin opera sa, drapelul României Mari.