Adrian Păunescu și Năsăudul lui drag

Scrisă cu colțul inimii și pusă pe raftul sufletului său, cartea doamnei Ana Vaida, intitulată Adrian Păunescu și ,,Misterul năsăudean ”, apărută la Editura ,,Școala Ardeleană ”, Cluj-Napoca, 2019, este o bijuterie spirituală, o geografie poetică cu îndelungi rezonanțe, un act de profundă recunoștință și legitimă mândrie a năsăudenilor, care au avut bucuria de-al primi în sânul lor pe marele poet național, Adrian Păunescu, conducătorul renumitului Cenaclu ,,Flacăra ”.

           Întâmplarea a făcut ca soții  Ana și Gavril Vaida să-l cunoască îndeaproape, să-l primească și să-l găzduiască la casa lor de pe strada  George Coșbuc, nr.68 din Năsăud. Frumoasa și legendara lor prietenie s-a înfiripat prin intermediul Leliei, fiica lor, pe vremea când aceasta abia împlinea 11 ani și cocheta cu muzica folk. Debutul său a avut loc în anul 1984, în urma unei preselecții pentru  spectacolul de la Bistrița, când poetul, impresionat de vocea curată și plină de sensibilitate a unei  fetițe ,,mai mică decât chitara ei ”, o declară ,,membră titulară a Cenaclului Flacăra” . De atunci au început turneele ei prin țară, bucurându-se de succesul fiecărui spectacol : La Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, București, Pe litoral, Cluj- Napoca, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Breaza și ultimul  organizat la Ploiești, care nu a mai avut loc, din motive bine cunoscute. De fiecare dată, Lelia trăia emoțiile spectacolului, dar simțea și emoțiile părinților săi, care n-au ezitat niciodată să fie prezenți în mai toate turneele la care a participat. De la debutul său și până în 15 iunie 1985, a avut 85 de apariții pe scena Cenaclului Flacăra, a gustat din frumusețea spectacolului și s-a bucurat de aprecierea publicului, dar  mai ales de dragostea acestui colectiv și a conducătorului său. În anul 1985, renumitul Cenaclu Flacăra este interzis, iar poetul nu se mai află în grațiile puterii comuniste, este marginalizat și ostracizat. Adrian Păunescu își găsește refugiul și liniștea sufletească pe plaiurile năsăudene, în mijlocul familiilor Vaida și Nistor, creându-și un mister al lui. Un autograf de pe cartea ,,Manifest pentru Mileniul trei ”,  aparținând familiei Vaida, atestă prezența lui în acest oraș : ,,Deși azi, 20 august 1986 calc pentru întâia dată pragul casei acesteia, trebuie să mărturisesc mai vechea mea senzație că aici, în către Nord, printr-un miracol nedeslușit, un Dumnezeu părtinitor cu noi a făcut să se păstreze una din puținele celule vitale ale duratei românești, celulă model, familia dascălilor Ana și Gavril Vaida, cărora le las această carte, spre a o lăsa ei înșiși copiilor lor, Nicu și minunata, unica, pistruiata- Lelia Vaida, cu iubire, Adrian Păunescu ” Din acest moment începe itinerariul călătoriilor lui în Ținutul năsăudean, și în țară, însoțit de membrii familiei Vaida. Cel dintâi popas îl face la Casa memorială George Coșbuc, unde  scrie ad-hoc poezia ,,Întoarcerea poetului ”, transcrisă în Cartea de onoare a Muzeului, iar împrejurimile satului îi inspiră alte câteva poezii pe care le publică în diferite volume : ,,Acest pridvor de munți în el păstrează/ pecetea sfântă a acelui Domn/ care-a trezit acest pământ din somn,/ George Coșbuc, poetul la amiază./ Grănicerim, cu graiul lui Ardealul,/ și fără el, am fi săraci de tot,/ ,,Baladele, idilele mai pot/ reînvia în oameni idealul ”.  A poposit apoi la Moisei și Bogdan Vodă, care i-au întregit imaginea trecutului istoric al acestui popor. Impresiile din cele șase zile petrecute într-o primă etapă la Năsăud se desprind tot dintr-un autograf semnat pe volumul al doilea de poezii ,,Manifest pentru Mileniul trei ” : ,, Iar astăzi, 26 august 1986, înaintea plecării din prima ședere la Năsăud, declar că mi-ar fi destul să fiu și – chiar și ! – morar la Hordou, numai să gust, iarăși, dulceața infinită a locurilor, exprimate incomparabil, exponențial, în ,,Celula Vaida ”, cu extraordinara Ana, cu minunatul Gavril, cu ,,mortalul ”Nicolae, cu geniala Lelia. Și semnez, recunoscător, Adrian Păunescu

      Poetul a prins rădăcini în orașul academicienilor și a revenit ani la rând cu familia sa pentru a petrece clipe frumoase și liniștite împreună cu prietenii lui inegalabili. Năsăudul devenise un oraș al nostru. Un spațiu intim, cu porți mari și case asemănătoare, unde știam și știm că ne așteaptă mereu cineva, spune în jurnalul său Ana Maria Păunescu. Aceeași stare de familiaritate a simțit-o și în cadrul familiei lui Dumitru Nistor, pentru care, semnatara  jurnalului, dar și tatăl ei, are numai cuvinte de stimă, respect și o deosebită recunoștință. Odată cu cea de-a doua întoarcere a poetului pe meleagurile năsăudene, începe periplul său prin satele someșene. Aproape că n-a rămas  localitate din vechiul ținut grăniceresc în care să nu fi poposit măcar  o clipă și să nu-i fi dedicat cel puțin o poezie. De pildă, după o noapte de creație petrecută  la Parva, Adrian Păunescu scrie 14 poezii, între care și ,,Mănăstirea Parva ” : ,,Ce este mănăstirea Parva / Prin viscolul veciilor cărunte, / Decât dovada, proba, argumentul / Că Dumnezeu a fost român de munte  ?.... /Prin alte părți gemea geologia / Ce nici măcar nu-și părăsise larva,/ Când Dumnezeu, cu lacrima în piatră, / Punea temei lucrării de la Parva ”. În casa familiei Hangea din Maieru, scrie poezia ,,Bărbânța”: ,, Nu ni se stinge neamul, n-are cum, / Nasc prunci frumoși din tragica sămânță /  Cât în Ardeal din hornuri  ”iese fum / Și este lapte acru  în bărbânță ”, iar pentru Năsăud are cele mai fertile momente de inspirație, însoțite de bucurie, dar și de regrete că trebuie să-l părăsească: ,,Cu cât ne depărtăm de Năsăud, / aceste case înapoi se duc,/ ca niște strofe dintr-un lung poem/ pe care l-ar fi scris George Coșbuc ” (Plecând din Năsăud).  Multe din creațiile sale sunt scrise în casa familiei Vaida, în curtea acesteia sau chiar în timp  ce mergea cu mașina, când le dicta Leliei, Anei Maria ori soției sale. Cartea cuprinde peste 200 de poezii create în perioada șederii sale în minunata Țară a Năsădului. Aici, familia Vaida  l-a cunoscut ca om, ca intelectual, un munte de inteligență, ca patriot și poet de-o valoare incontestabilă, chiar dacă a avut și detractori, i-a cunoscut toate ticurile, preferințele gastronomice și nu în ultimul rând hobby-urile de fiecare zi. Cartea doamnei Vaida este un minunat jurnal memorialistic, folosind cu măiestrie însemnările poetului, ale fiului și fiicei acestuia, Andrei și Ana Maria Păunescu, construiește minunate eseuri și portrete ale unor cântăreți de folk, precum Sorin Găzdac și Florin Săsărman, puse pe un pediestal al frazei bine meșteșugite, în care verbul  se dovedește  a fi un artizan al esteticii, atât de râvnite în literatura română. Scrisă într-un stil autentic și cu alese nuanțe artistice, cartea dedicată lui Adrian Păunescu se vrea un omagiu adus poetului care și-a iubit din tot sufletul țara și neamul românesc. Nemurirea lui s-a făcut  prin această carte, dar și prin bustul lui așezat în centrul civic al orașului Năsăud.