Elevii de la CN Liviu Rebreanu, în dialog cu deţinuţi condamnaţi pentru trafic de droguri din Penitenciarul Bistriţa
Elevii unei clase de-a IX de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița, împreună cu polițiști și diriginta lor au avut ocazia să discute cu doi deținuți condamnați pentru trafic de droguri și care se află în Penitenciarul Bistrița.
Nenumăratele întrebări pe care le poate avea un licean care se confruntă zilnic cu tentații de multe feluri i-au provocat pe polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității să caute, să găsească, să ofere variante pe care ei să le aleagă în cunoștință de cauză.
Așa a debutat proiectul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud ”Dincolo de aparențe”- experiențe de tip ”carte vie”, în parteneriat cu Penitenciarul Bistrița, Serviciul de Probațiune, Asociațiile ONISIM și AFI Pro Familia și POV21. Acest proiect presupune întâlniri periodice cu persoane care au un trecut infracțional și care sunt reabilitate sau în curs de reabilitare, dar și cu victime ale violenței domestice.
“Când eram ca voi, mie nu mi-a spus nimeni…”- sunt spusele unui deținut care se află în penitenciar din anul 2010 și care a primit o pedeapsă de 14 ani pentru trafic de droguri.
Este unul dintre cei care, săptămână trecută, a acceptat să discute cu elevii. Este aproape de finalul perioadei de detenție și are o multitudine de regrete... Nu știe ce va face cu viața lui, însă știe sigur că nu mai vrea să ajungă în penitenciar. Din cauza consumului de droguri a fost de mai multe ori la un pas de moarte, însă spune el, chiar privarea de libertate l-a făcut să lupte pentru viața lui, să și-o dorească și să nu mai riște să o piardă. Și-a împărtășit experiența pentru ca alții ca el să nu ajungă la pușcărie.
În perioada următoare, în cadrul proiectului ”Dincolo de aparențe”, polițiștii de la prevenire vor continua să organizeze astfel de întâlniri.
Citiţi şi:
- Experiențe de tip „Carte vie”, oferite de polițiști. Liceeni din Maieru s-au întâlnit cu un toxicoman
- O sută de elevi au vorbit cu deţinuţii din Penitenciarul Bistriţa, în cadrul campaniei de prevenire a consumului de droguri
- Dialog despre viață. Elevi și persoane încarcerate la Penitenciarul Bistrița, de vorbă, despre traficul și consumul de droguri
- Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud: Educaţi copiii şi nu va fi nevoie să pedepsiţi adulţii!
- La finele anului, Penitenciarul Bistriţa găzduia 476 deţinuţi. Furtul calificat, infracţiunea de bază!
Adaugă comentariu nou