Ziua Forţelor Terestre. Admiraţie şi recunoştinţă faţă de militarii bistriţeni
Ziua de 23 aprilie marchează Ziua Forţelor Terestre, cea mai cuprinzătoare şi reprezentativă categorie de forţe a Armatei României, o categorie de forţe capabilă să angajeze, să desfăşoare şi să desăvârşească lupte, bătălii şi operaţii, îndeplinind misiuni deosebit de grele.
Această zi constituie şi un prilej deosebit de a aduce un omagiu şi a cinsti faptele de arme ale militarilor din Forţele Terestre, care au dat suprema jertfă pe câmpurile de luptă.
Cu prilejul Zilei Forţelor Terestre, mulţumim tuturor cadrelor militare din acest departament pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit sarcinile profesionale şi, totodată, le urăm multă sănătate, putere de muncă, satisfacţii profesionale şi personale alături de cei dragi.
La mulţi ani, Forțelor Terestre Române!
Prefectul judeţului, Ovidiu Frenţ
Noi toți, cetățenii României, sărbătorim pe 23 aprilie, Ziua Forțelor Terestre, cea mai numeroasă categorie de forțe a Armatei Române! Curajul militarilor bistrițeni de la Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” reprezintă un motiv de mândrie pentru noi și contribuie la asigurarea unui climat de securitate și stabilitate pentru toți românii!
La ceas aniversar, vă mulțumesc atât Dumneavoastră stimați militari, cât și familiilor Dumneavoastră, care vă susțin necondiționat în nobila profesie pe care ați ales-o! Cu prilejul Zilei Forțelor Terestre, doresc să transmit tuturor militarilor români aflați la datorie sub drapelul tricolor un sincer ”La mulți ani!”
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan
Citiţi şi:
- Președintele Radu Moldovan: La mulți ani, tuturor militarilor români aflați la datorie sub drapelul tricolor!
- Președintele Emil Radu Moldovan: La mulți ani tuturor militarilor români aflați la datorie sub drapelul tricolor!
- Prefectul Stelian Dolha, militarilor bistriţeni: De Ziua Fortelor Terestre, toată gratitudinea și recunoștința, în numele meu și al Guvernului României
- Senator Ioan Simionca: Urez militarilor din Forțele Terestre felicitări, iar creștinilor care poartă numele Sf. Mc. Gheorghe multă sănătate și La mulți ani!
- Preşedintele Radu Moldovan: Mult succes forţelor terestre ale Armatei Române!
Adaugă comentariu nou