Locuinţe, terenuri, fântâni şi drumuri afectate de fenomenele hidtrometeorologice în cinci comune din judeţ

Județul Bistrița – Năsăud s-a aflat până în această dimineață sub incidența unei atenționări hidrologice cod portocaliu - scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depășiri ale cotelor de inundație, iar de atunci se află sub atenționare cod galben -  scurgeri de pe versanţi, viituri şi depășiri ale cotelor de atenție.

La nivelul comunei Budacu de Jos, au fost inundate 3 case, este afectat acoperișul la un bloc de locuințe, iar 8 anexe au fost avariate. De asemenea, au fost inundate 16 podețe, 0,9 km de stradă, 8,8 km drum agricol, 80 ha teren arabil şi 26 fântâni. La Cetate, au fost inundate 0,45 ha teren arabil.

În comuna Ilva Mică, 2 locuințe au fost avariate, o anexă, 1,6 km drum comunal și două străzi inundate.

La Mărișelu, au fost inundate 5 hectare de teren arabil şi 19 fântâni.

La Șieu Odorhei, au fost afectate 6 fântâni şi 2 poduri afectate.

„Intervenția și monitorizarea în teren a fost asigurată de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență de la nivelul comunelor afectate. În toate localitățile afectate s-a intervenit pentru scoaterea apei din beciuri, deblocarea căilor de acces, restabilirea circulației și la decolmatarea șanțurilor cu personalul S.V.S.U. a comunelor afectate, cu utilaje specifice: în comuna Budacu de Jos s-a intervenit cu un buldoexcavator, în comuna Ilva Mică s-a acționat cu un buldoexcavator, două motopompe și un utilaj de la un operator economic, iar pe raza localității Mărișelu s-a acționat cu două motopompe. De asemenea, echipe de la Serviciul de Gospodărire a Apelor Bistrița – Năsăud au desfășurat misiuni de monitorizare în teren și măsurători”, precizează Marius Rus, purtător de cuvânt al CJSU Bistriţa.

În continuare CJSU Bistrița - Năsăud monitorizează situația operativă la nivelul întregului județ și este pregătit să aloce resursele necesare atunci când situația o impune.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5