Dorel Cosma a promovat poezia românească la Istanbul
Universitatea din Istanbul şi Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” au organizat un festival internaţional de poezie la care au fost invitaţi scriitori din România, Grecia, Cipru de Nord, dar şi din Istanbul, Ankara şi Bursa.
Evenimentele s-au desfăşurat sub egida Zilei Internaţionale a Poeziei şi au debutat la Universitatea Bahcesehir din Istanbul în prezenţa scriitorilor invitaţi, a mulţime de studneţi şi profesori universitari, iar moderator a fost cunoscutul poet Mesut Senol, prieten apropiat al bistriţenilor, prezent la mai multe evenimente ce s-au derulat în oraşul nostru sub egida Palatului Culturii. Aici au avut loc scurte comunicări despre rolul poeziei în societatea de azi, cu intervenţii din partea directorului Consiliului de Administraţie al Universităţii, Osman Oztourk, a poetului Dorel Cosma, preşedintele Uniunii Mondiale de Folclor. Dintre cei care au conferenţiat amintim şi pe Andreulla Shati – Cipru de Nord şi Christos Kokouchis din Grecia.
Nu au lipsit momentele muzicale susţinute de artişti profesionişti din Istanbul şi nici mediatizarea evenimentului, pe unul dintre cele mai importante posturi de televiziune turceşti, Kanal D.
Lecturile fiecărui invitat în limba proprie, însoţite de proiecţia pe ecran în turcă şi engleză, au întregit atmosfera de sărbătoare.
În acest cadru, Dorel Cosma, fondatorul Societăţii Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni”, şi-a prezentat cel mai recent volum - „Sete de linişte”, ediţie româno-engleză, revista „Conexiuni Literare” şi antologia „31 de scriitori bistriţeni” traduşi sub egida Institutului Cultural Român în turcă.
De altfel, un punct pe agenda festivalului a fost întâlnirea cu publicul iubitor de literatură, în cadrul ICR Istanbul, cu care Palatul Culturii Bistriţa are o colaborare de câţiva ani, în urma căreia literatura română a fost promovată în metropola de pe malul Bosforului.
Felicitări scriitorului Dorel Cosma pentru promovarea literaturii româneşti pe plan internaţional.
Citiţi şi:
- Recital de poezie bistriţeană la Universitatea din Istanbul
- Institutul Cultural Român 'Dimitrie Cantemir' de la Istanbul promovează poezia bistriţenă la festivalul Ziua Internațională a Poeziei
- Dorel Cosma, Menuţ Maximinian şi Zorin Diaconescu, la Institutul Cultural Român din Istanbul
- Scriitori bistriţeni, la Institutul Cultural Român din Istanbul
- Poezia bistriţeană, la Institutul Cultural Român din Istanbul
Adaugă comentariu nou