Noi apariţii la Năsăud Tribuna Ideilor – nr. 41
Revista de cultură „TRIBUNA IDEILOR”, editată de Fundaţia George Coşbuc, cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei oraşului Năsăud, fondator prof. Ludmila Găzdac – 1993, a ajuns la nr. 41, trim. II 2010, fiind tipărită la SC Revox Internaţional Prod SRL Bistriţa şi distribuită în primele zile ale acestui an 2011. Cu un colectiv redacţional format din profesorii năsăudeni de marcă: Ludmila Găzdac, Ioan Lăpuşneanu, Grigore Marţian şi Dochiţa Moldovan, care a fost şi realizatorul acestui număr de revistă, Tribuna Ideilor se adresează cititorilor de toate vârstele, pentru toate gusturile, incluzând evocări, opinii, personalităţi, tinere condeie şi versuri. În capitolul „Evocări” îi găsim pe: George Ceuca (Bistriţa) cu „Călători printre stele”; Teodor Tanco (Cluj-Napoca) – „Alexandru Husar a plecat în veşnicie…”; Ioan Lăpuşneanu (Năsăud) – „O şcoală după un sfert de veac”; grigore Marţian (Năsăud) – „In memoriam: profesorul Octavian Ruleanu, aşa cum a fost”; Guner Aumolla (Constanţa) – „Memet Niyaz”; Iuliana Rusu (Constanţa) – „Amintiri” şi Ioan Mititean (Năsăud) – „Octavian Ruleanu – un stâlp al dreptăţii şi moralităţii”.
În capitolul „Opinii” îşi spun opiniile năsăudenii: Ludmila Găzdac, Ioan Lăpuşneanu şi Dochiţa Moldovan, alături de Dorina Pop din Codlea-Braşov şi Ilaria Puşcă din Vatra Moldoviţei-Suceava.
La „Personalităţi” putem citi „Mirajul vârstei de aur” şi „Testamentul scriitorului Cornel Cotuţiu” în redactarea profesorului Ioan Lăpuşeanu, dar şi „Teodor Tanco, Cândva mă voi întoarce acasă, vol. 3 – Depărtări şi îndepărtări” de Vistrian Goia.
De la pagina 32 la 38 găsim creaţii ale elevilor clasei a IV-a A, Colegiul Naţional „George Coşbuc” – Şcoala de Aplicaţie, îndrumaţi de profesorul Dochiţa Moldovan; Alexandrina Briciu, Miruna Mureşan, Maria Harosa, Andrada Ioviţă, Sebastian Scurtu, Maria Cicai, Adriana Rus, Ramona Năşcuţiu, Ioana Miron, Dan Oancea, Adrian Constantin Bursuc, Gabriel Bursuc şi Mirela Ecaterina Moisa.
Tot versuri vom citi şi pe ultimele opt pagini ale unor poeţi din ţară: Aurelia Gr. Găvănescu (Găvăneşti – Gorj), Corneliu Ioan Iovuţa (Timişoara), Nermin Hogea Susam şi Iuliana Rusu (Constanţa), Octavian Olariu (Timişoara), Raveca Vlaşin (Dej), Iosif Kovacs, Mariana Strungă şi Vasile Bradu, toţi din Timişoara.
Pentru a descreţi frunţile cititorilor, din revista Tribuna Ideilor nu lipsesc nici glumele. Pe coperta IV admirăm clădirea C.N. „George Coşbuc”, sub care citim un „Îndemn” al profesorului Dochia Moldovan:
„Să mergi drept pe drumul tău
De vrei ca mâine să nu plângi!
Să-nveţi mereu, chiar de e greu
Comori în minte tu să strângi”.
Adaugă comentariu nou