PROFESORUL EMERIT GRIGORE GĂZDAC - 95

În acest an (2019), regretatul cărturar năsăudean, profesorul emerit, cel mai longeviv director al Liceului Grăniceresc, GRIGORE GĂZDAC a împlinit 95 ani de la naștere, într-o familie de țărani de pe str. George Coșbuc, respectiv badea Vasile și lelea Elisabeta, născută Bodea, care i-au asigurat copilului toate condițiile spre învățătură. Între anii 1930-1934 frecventează cursurile școlii primare din localitate, apoi cursurile Liceului Grăniceresc în perioada 1934-1940, unde s-a bucurat de îndrumările unor profesori emeriți, ce rivalizau (după cum spunea prof. Ion Lăpușneanu) în privința pregătirii cu cadre universitare în specialitatea lor, ca de exemplu: Vasile Bichigean (director până în anul 1938), Aurel Șorobetea (director până în anul 1940), dr. Vasile Mihordea, Ioan Tomuța, dr. Marin Vancea, Samson Cozonac, Gheorghe  Alexievici, Erich Racz, Ioan Bunea, Vasile Doniga, Aurel Popănescu, Gheorghe Pteancu, Mihail Lipan, Leonida Pop, Emil Ștefănuțiu, Zamfir Petre, Alexandru Câmpeanu, Ilarion Georgescu, Vasile Oltean, Emil Păcurariu, dr. Teofil Tanco, cât și preotul ortodox Ioan Roman etc.

În toți anii de școală, elevul Găzdac Grigore a fost premiant, având ca drept recompensă  scutirea de taxă școlară de care beneficiau doar elevii fruntași la învățătură. După terminarea studiilor liceale se înscrie la Academia de Teologie Greco-Catolică din Cluj, unde este student între anii 1942-1946, sub îndrumarea prof. dr. Emilian Lemeni, dr. Ioan Chertes, Nicolae Pura, dr. Simion Chișiu, dr. Silvestru A. Prunduș și dr. Alexandru Buia, dascăli-teologi cu pasiune în expunere, obiectivi și onești în judecățile lor, cu simțul dreptății și eticii.

După dobândirea licenței în teologie, tânărul teolog năsăudean își continuă studiile la Facultatea de Litere și Filozofie din cadrul Universității “Regele Ferdinand I” din Cluj, unde în doi ani se supune la toate examenele și obține  în anul 1948 a doua licență în specialitatea  filozofie-pedagogie-estetică, specialitate pe care o va onora până la pensionare. Se căsătorește  cu profesoara de peste Prut, Ludmila Zubcu, publicistă, prozatoare, poetă și editoare, o femeie puternică, curajoasă, cu multiple creații pline de frumos, cu o multitudine de sentimente și trăiri, a fost patronul spiritual al poetului George Coșbuc, înființând în orașul Năsăud Fundația Culturală “George Coșbuc”, reluând drumul revistei “Tribuna ideilor”, cu accent pe magia cuvântului românesc. Au un singur fiu pe nume Emanuel, de profesie inginer, ce lucrează în București, dar ține legătură cu locurile natale, cu Năsăudul său drag.           

Profesorul Grigore Găzdac revine după anii de facultate în Țara Năsăudului, fiind numit  ca profesor  în cumuna Telciu, unde și George Coșbuc a urmat trei clase. Aici a avut ca director pe Ion Tomuța, la origine lușcan, care l-a încadrat pe profesorul năsăudean într-o rânduială și unitate perfectă, vorbind la superlativ despre prestația tânărului profesor. După serviciul militar revine acasă, având catedră la Școala Normală și Liceul Grăniceresc, unde prin clasele VI-VII, l-am avut și eu profesor de Constituție. Era un profesor iubit de școlari, era calm, vorbea frumos,  cu respect și prețuire față de elevi.

Datorită meritelor sale pe tărâm pedagogic a fost promovat în funcția de inspector școlar la Secția de Învățământ a raionului Năsăud, ocupându-se în mod special de învățământul primar, de clasele simultane, față de care avea o înclinație aparte, elaborând noi metode de predare și planificare, în scopul însușirii în mod temeinic de către școlari a cunoștințelor predate, în condițiile în care în aceeași sală se lucra cu două sau patru clase. Se deplasa pe jos la școlile de la periferie și lucra alături de dascăl. Dânsul lucra cu clasele II-IV, iar dascălul cu clasele I-III și invers, făcea, deci o inspecție activă și își dădea seama de strădania dascălului prin cunoștințele elevilor. De pe Valea lui Stan, din comuna Telciu am parcurs împreună, pe jos, distanța pe un drum cu noroi, până la șosea, unde ne-am urcat într-un camion încărcat cu lemne, deoarece cabina era ocupată. Era o seară la sfârșit de octombrie, o seară răcoroasă. Ne-am ridicat gulerul peste urechi și am stat întinși pe lemne care se transportau la depozitul de lemne de la gara din Salva. Am coborât la Salva la încrucișare, deoarece noi ne îndreptam spre oraș, iar mașina cu lemne mergea spre gară. Am coborât în fața unui bufet. L-am invitat înăuntru și am servit câte un păhărel de țuică spre a ieși frigul din noi și am pornit pe jos spre Năsăud, până la casa lui Echim, unde dânsul locuia, pe strada George Coșbuc. O zi petrecută cu inspectorul școlar Grigore Găzdac, o zi de poveste adevărată.

În anul 1958 este numit director al Liceului unde a învățat, respectiv Liceul Grăniceresc pe care l-a slujit cu competență două decenii, fiind cel mai longeviv director al acestei școli. A fost o prezență activă în viața urbei, răspundea de viața culturală la nivelul orașului, a reluat festivalul elevilor năsăudeni - MAIALUL, ca o serbare a primăverii, a tinereții și frumuseții, a ridicat liceul pe trepte înalte a calității, a organizat și coordonat două centenare: Centenarul liceului și Centenarul George Coșbuc, evenimente despre care a consemnat în diferite ziare și reviste din Ardeal și din țară, publicații de substanță și durată. Era un dascăl meticulos, pretențios în primul rând cu el însuși, cu multe idei și niciodată nu improviza, edificând permanențe, omul care-și căuta plăcerea în munca lui.Vorba bună, zâmbetul  și faptele binefăcătoare au fost raze de soare în sufletul său.

În anul 1967 i se conferă titlul de profesor emerit, fiind totodată anul în care inițiază reapariția revistei “Muza Someșană” a Societății Literar-Științifice Virtus Romana Rediviva, înființată în anul 1870, ca o Societate Culturală a elevilor năsăudeni, cu revista lor proprie Muza Someșană la care colabora și elevul George Coșbuc. În anul 2002 a fost făcut postmortem Cetățean de Onoare al orașului în aceeași ședință cu scriitorul Teodor Tanco, autorul celor șapte volume „Virtus Romana Rediviva”.

Profesorul Grigore Găzdac este oglinda fidelă a sufletului năsăudean, cu stări de spirit și de suflet, care a gândit și a creat, înglobând conștiințe referitoare la școală, la om și lumea reală, fiind un jurnalist desăvîrșit ce oglindește în scrierile sale istoria urbei și a școlii năsăudene în forme estetice, clare, accesibile tuturor. Referințe asupra publicisticii lui Grigore Găzdac au făcut  Adrian Fochi, Ion Lăpușneanu, Gheorghe Pleș în volumele Școlile Năsăudului, Ioan Seni în Dicționarul Culturii și Civilizației și Ioan Mititean în volumul Liceul Grăniceresc, În vârful peniței, volum ce a întâmpinat 150 de ani de la nașterea acestei prestigioase școli, a patra școală românească din Transilvania.

Pentru OMUL de aleasă cultură al Năsăudului și nu numai, generația de azi ar putea face mai mult. Propun Pimăriei, Liceului Grăniceresc și Astrei ca pe casa  de pe str. M. Eminescu să se fixeze o placă onorifică și una pe frontispiciul liceului sau de ce nu, un bust în interiorul școlii și o stradă din oraș să-i poarte numele. Măcar una din propunerile mele să se realizeze până la aniversarea centenarului nașterii, adică peste cinci ani sau poate se va găsi un îndrăgostit al condeiului care va aduna în volum scrierile sale apărute în atâtea volume și reviste din țară.

În ce mă privește, mă declar împăcat sufletește că în cele 25 de volume „În vârful peniței” am dedicat multe pagini strălucitului pedagog, iar în data de 1 septembrie 1983, i-am organizat sărbătorirea pensionării, în calitatea ce am avut-o de director adjunct și lider de sindicat la Școala Generală „Mihai Eminescu”, unde a lucrat spre finele carierei didactice din respect pentru bunătatea și sinceritatea acestor copii pe care i-a iubit nespus de mult.

Viața pentru cel mai longeviv director al Liceului năsăudean nu a însemnat, cum spunea Iorga, a trăi, ci a ști pentru ce trăiești!

          Ioan Mititean