Nu lăsaţi străini în casă ! Patru tinere au furat 35.000 de lei din locuința unui bătrân de 90 de ani, din Dumitrița

În această dimineață, în jurul orei 10.00, un bărbat de 90 de ani a alertat Poliția cu privire la faptul că i-a dispărut, din locuință, o sumă importantă de bani.

În urma verificărilor efectuate, la scurt timp, pe raza localității Dumitrița, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud au depistat 4 tinere cu vârste cuprinse între 15-22 de ani, din Recea Cristur, Negrești Oraș și Târgu Mureș, bănuite de comiterea faptei. Cu ocazia controalelor, asupra lor a fost găsită suma de 31.000 de lei și 100 de euro. Cele patru au fost conduse la sediul postului de politie Dumitrița și, cu ocazia cercetărilor, politistii au stabilit faptul că acestea ar fi intrat în curtea locuinței bătrânului sub pretextul că doresc apă și, distrăgându-i atenția, ar fi pătruns în locuință, de unde ar fi sustras banii.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru furt calificat.

***Polițiștii specializați în rezolvarea unor astfel de cazuri vă reamintesc faptul că este extrem de important să nu permiteți accesul în curte și locuință unor persoane necunoscute, indiferent de pretextul invocat de acestea.
Update: În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au constatat faptul că, aceleași persoane ar fi sustras suma de 1700 de lei din locuința unei femei de 65 de lei, din localitatea Ragla. Și în acest caz a fost recuperat prejudiciul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5