Nu mai puţin de 17 pietoni au fost sancţionaţi într-o zi de poliţişti!
În perioada 07-09 aprilie a.c., poliţiştii Biroul Rutier şi cei ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa -Năsăud, acţionează pe raza municipiului Bistriţa şi a cartierelor Viişoara şi Unirea. Verificările din trafic vizează prevenirea producerii accidentelor rutiere, pe fondul nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la activitatea de transport persoane cu autovehicule cu capacitatea de transport egală sau mai mică de 9 locuri, al neacordării de prioritate pietonilor, precum şi a indisciplinei pietonale.
"În ultimele 24 de ore de la demararea acţiunii poliţiştii bistriţeni au aplicat peste 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.852 de lei, dintre care 17 pentru indisciplina pietonilor, 2 privind portul centurii de siguranţă, o sancţiune pentru neacordarea de prioritate pietonilor şi alte 2 sancţiuni pentru alte abateri la regimul rutier, fiind ridicat în vederea suspendării şi un permis de conducere", se arată în comunicatul Poliţiei bistriţene.
Citiţi şi:
- Aproape 100 de pietoni amendaţi de poliţişti pentru traversări neregulamentare
- Pietonii indisciplinaţi şi şoferii care nu acordă prioritate, în vizorul poliţiştilor bistriţeni
- În primele opt luni, în Bistrița-Năsăud au avut loc 364 de accidente, soldate cu decesul a 16 persoane! Respectați legislația rutieră!
- Acțiune de amploare a polițiștilor de la rutieră! Peste 500 de amenzi aplicate, 46 de permise reținute, în doat patru ore
- Cinci ceasuri rele pentru 24 bistriţeni
Adaugă comentariu nou