O comună ca o floare de cireș - Milașul anului 2015 !

În organizarea primăriei, 2 mai, ziua Tineretului din România a fost sărbatorită la Milaș cu un spectacol la care și-au dat concursul Ansamblul folcloric Plaiuri Milășene și Ansamblul folcloric Doinița al Cercului Militar Bistrița. Trei ore de muzică și dansuri populare într-o sală arhiplină au incântat pe toată lumea, artiști și spectatori! De mai bine de un an Aurel Muntean a început o muncă dificilă dar plină de rod cu copiii milășenilor! În jur de 40 de copii învață dansurile populare. Progresul lor este incontestabil. Tot la Milaș solista de muzică populară Ana Lar, lansată în grădina cu flori multe a cântecului popular la Ansamblul folcloric Doinița, se ocupă de un alt... pluton de indrăgostiți de cântec popular, tineri și tinere cu vârste între cinci și 15 ani!
Primarul Iosif Gabor, un om impătimit de lucrul bine făcut veghează cu bucurie, hotărâre și profesionalism renașterea tradițiilor populare în acest colț de Rai al Câmpiei transilvane! Pornit la drum cu hotărâre, Ansamblul Plaiuri Milășene are pe lângă cei 12-15 soliști aflați la primii pași, peste 40 de dansatori și, atenție un taraf condus de artistul minunat din Orosfaia- Ionică Moldovan. Dodi Viorel la vioară și Dodi Traian la acordeon completează mica orchestră a Ansamblului. Copiii dansează cu o pasiune deosebită care se vede cand apar pe scenă, din bucuria cu care se mișcă, cântă și descântă! Ceva de nedescris. Ceva care nu poate fi înțeles decât privind aceste minuni ale lumii în direct, în spectacol! Rând pe rând au urcat pe scenă cu cântecele lor prezentate cu o bucurie specifică vârstei: Dumitrana Jucan, Andreea Cătinean, Marta Gălbează, Oana Silvășan, Gabriel Costea, Roxana Gherman, Mădălina Someșan, Denisa Logigan (o minune de fată care până mai ieri venea până la Ocnița ca să danseze!!) și Iulia Pop. Din Orosfaia a fost prezentă în spectacol Mariana Fodor, cândva solistă a Doiniței! Ana Lar – frumoasa și talentata Ana Lar, acum instructoarea grupului de soliști vocali a susținut un scurt recital primit de public cu aplauze și cu... brațe pline de flori!
Invitat de onoare, pentru a doua oară după Întâi decembrie 2014, Ansamblul folcloric Doinița de la Cercul militar Bistrița (care dragi... prieteni, n-o muritu, num-o țâr s-o hodinitu!! Să vedeți numai ce ...demonstrație de forță o să facem de 1 iunie- Ziua copilului în parcul municipal!!!)) a dat măsura talentului maestrului coregraf Aurel Muntean, un om serios, așezat, modest, muncitor și deloc nebăgăreț (cum se poartă la Bistrița!), dar și a minunaților dansatori din generația a patra crescută la Cercul militar. La Milaș, gazdele ne-au ajutat cu transportul dar, ca de obicei, 4-5 familii au venit pe cheltuiala proprie de dragul... artei cum se zice! Minunatul dans din Maramureș, dansul de Someș, dansul de câmpie și cu deosebire obiceiul de nuntă au incântat publicul spectator care a umplut sala până la refuz! Azi au dansat Marius Jurcan (care a sărbătorit 17 ani pe scenă!), Denisa Drăguș, Alex R¤odilă, Bogdan Acatrini, Lorena Leuca, Ionuț Boldijer, Melisa Irina Cosma, Alex Manciu, Alexandra Guță, Raul Rusu, Crista Cozan Zoltan, Diana Drăgan, Cristina Sângeorzan, Dora Pop (o mireasă... admirabilă!), Maria Cătună. Cântece deosebite au prezentat Cosmina Cosma, o adolescentă deosebită prin talent și... zâmbet și Mădălina Oltean o interpretă de la care așteptăm, în curând, primul album de cântece minunate!
Renasc încet, încet, cântecul și dansul în satele Câmpiei transilvane! Tradiția străbună face tot mai ispititor cu ochiul copiilor și adolescenților noștri! Dovadă că doar acolo unde se seamănă vânt se culege furtună! Acolo unde o Conștiință numită Iosif Gabor, Iustian Muntean, Ion Cira, Aurel Muntean, Ana Lar sau Cornelia Ardelean rămâne trează, bobul semănat aduce rod bogat! Ca să înțelegi acest lucru aparent simplu trebuie neapărat să petreci trei ore în căminul cultural din Milaș sau din Ocnița sau, de ce nu din Monor din Silivașul de Câmpie sau din alte sate și comune în care se cântă și se dansează din nou românește și de ce nu ungurește!
Am fost la Milaș într-o zi de mai! Pomii în floare – meri, peri, cireși, vișini, buchete albe de spini infloriți pe câmpuri – ne anunță că și anul acesta este binecuvântat de Bunul Dumnezeu. Flori suave afară, flori minunate în sală! Peste 80 de tineri și tinere au urcat pe scenă pentru a da glas bucuriei. Peste 400 de spectatori între care mama Cheța din Teaca, venită la cei peste 82 de ani să-și vadă nepoata cântând (pe Mădălina Oltean), au trăit clipe de fericire alături de fiii, nepoți sau ...strănepoți!
Nu știu cât de important este ceea ce scriu eu acum. Nu știu dacă Lumea aceasta chiar își dorește să se întoarcă la tradiție, la identitatea, aparent doar, demult pierdută. Văzând însă bucuria copiilor și a adolescenților care au urcat pe scenă și zâmbetele fericite de pe chipurile părinților și ale bunicilor declar cu sinceritate că eu, atâta cât mă pricep, voi continua să ar și să seamăn acest ogor sfânt! Și nu se poate ca din iubire să răsară ură! Și nici din bucurie dezamăgire! Pur și simplu semănând zâmbet trebuie să culegi ...zâmbete! Iar îmbrățișarea doinițelor este drumul spre speranță și adevăr, calea spre fericire!
Drum bun ’’Plaiuri milășene’’! Viață lungă ’’Doința’’(la toamnă împlinești 14 ani!) Viață lungă cu sănătate domnule primar Iosif Gabor! La multi ani Marius Jurcan!
Chiar semnez, Florentin Archiudean

Comentarii

04/05/15 12:52
Vizitator

In loc de comentariu, poezia "CE BINE-A FOST..." a lui Nicolae Dabija:

Ce bine-a fost când a fost rău:
muream pe-atunci de dorul tău;
era un timp, care-a-ncăput
viaţa şi moartea-ntr-un sărut!

Totul pe-atunci părea nespus,
şi frunzele cădeau în sus;
şi timpul, blând, curgea-napoi,
iar Dumnezeu ţinea cu noi.

Atunci, în veacul celălalt:
când te-am iubit cât n-ai visat,
şi când din căni – cu tot alaiul –
noi cerul îl sorbeam cu paiul.

Apoi când ai plecat cu trenul
lăsând părăginit edenul –
n-am mai ştiut ce-aş putea face
după război, cu-atâta pace...

Ce rău e azi când este bine;
când nu mai mor de dor de tine,
nu zic cântări şi nici suspine...
Dac-am greşit Tu, Doamne, zi-ne!

Azi totul e aşa firesc:
nu mai urăsc, nu mai iubesc,
nu mai bocesc, nici nu mi-i dor,
nici nu trăiesc
şi nici nu mor.

Azi nu mă sting de dorul tău,
şi sunt bătrân ca Dumnezeu
gândind l-acele vremi divine...
Ce bine-a fost când n-a fost bine!...

04/05/15 21:47
archiudean florentin

Frumos! Acum depinde daca scrie comentariul un " vizitator" sau o " vizitatoare"!!!

05/05/15 13:06
Nelia Galatan

Felicitari tuturor celor implicati in acest proiect de suflet!

05/05/15 13:27
Vizitator

Comuna MILAS se afla pe traseul strabatut de Mocăniţa Transilvaniei care în weekend-ul 1-3 mai a inceput sa circule pe linia ferată ingusta ce leagă Teaca de Râciu. Lucrările de reabilitare ai celor 35 de kilometri de cale ferată au fost finalizate la începutul acestui an. Linia ferată cu ecartament îngust Râciu-Teaca străbate şapte localităţi: Râciu, Sânmartinu de Câmpie, Crăeşti, Milas, Orosfaia, Comlod şi Teaca. In apropiere de Comlod, traseul traverseaza padurea deasa de foioase, prin superbe tuneluri de vegetatie. Astfel, Castelul Teleki ar putea fi integrat dupa reabilitare intr-un interesant circuit turistic.

05/05/15 18:31
Andreea T

felicitari! sunteti superbi!!

05/05/15 20:57
Marta

Minunat articol!Felicitari tuturor!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]