Din Orosfaia numai de bine !

La invitaţia primăriei Milaş, personal a primarului Iosif Gabor şi a viceprimarului Ionaş Archiudean, Ansamblul folcloric Doiniţa al Cercului militar Bistriţa a prezentat un spectacol, duminică 9 ianuarie la căminul cultural din Orosfaia! Concepţia aplicaţiei şi efortul de război au fost susţinute, ca să o spunem pe aia dreaptă, de viceprimarul Ionaş împreună cu distinsa sa soţie, alături de Emil şi Mariana Fodor, oameni dăruiţi de Bunul Dumnezeu cu suflet mare şi cu determinare în tot ceea ce fac. De fapt scânteia întregii acţiuni a fost aprinsă de Mariana Fodor o femeie simplă cu suflet sănătos de ţărancă dar cu minte şi cu voinţă cât să umplă două lucrări de doctorat în ale cântecului, portului şi jocului popular!

Ca interpretă de muzică populară Mariana a înregistrat până acum şase melodii sub îndrumarea Corneliei Ardelean. Ceea ce propune ea prezentului şi viitorului sunt nişte texte scoase din lada de zestre a casei părinteşti din Orosfaia, texte care îmbracă corect şi chiar plăcut melodii născute cine ştie când, pe postata de grâu secerată cu greu de oamenii câmpiei transilvane... Ambiţia ei bine temperată, chemarea lăuntrică din fiinţa ei legată de pământul satului în care vieţuieşte o vor duce pe Mariana, în mod sigur, spre noi concretizări în cântec. Dacă va fi aşa nu vom avea decât de câştigat, atât noi cei de azi, care mai avem încă sufletele alcătuite din dorul de glia străbună dar şi cei viitori care nu vor avea nici o scăpare dacă nu se vor întoarce la sfintele tradiţii ale Neamului!

Scriu aceste rânduri care se abat de la subiectul anunţat deoarece acestea sunt gândurile care m-au copleşit în timp ce filmam spectacolul folcloric de la Orosfaia! O sală plină cu oameni pe care noi îi numim simpli, nişte ţărani cu sufletul mereu în palmă, doritori până la lacrimi de emoţii pozitive, de bucurii simple, de lucruri curate, de certitudinea că ziua de mâine nu va fi mai întunecată decât cea de azi... Acum, Ansamblul folcloric Doiniţa nu este o formaţie de virtuozi, de artişti care joacă cu dexteritate pe sârmă! Forţa şi farmecul copiilor Cercului militar constă însă în bucuria lor de a cânta şi de a dansa! În nemaipomenita lor ştiinţă – sădită de Cornelia şi de coregraful Aurel Muntean – de a urca pe scenă cu zâmbetul pe buze şi în suflete, de a se prezenta la întâlnirea cu publicul cu emoţiile adolescenţilor care aşteaptă în seara aceea primul sărut... Aşa a fost, ca peste tot, şi la Orosfaia! Lacrimi pe obrazul Corneliei, lacrimi pe feţele oamenilor din sală, lacrimi ...dulci pe obrajii îmbujoraţi ai cântăreţilor şi dansatorilor!

Au cântat Melisa Cosma – care, iată, la şase ani pe care îi va împlini pe 18 februarie, cântă deja de doi ani ! – Cosmina Cosma, Larisa Ilieş, Adelina Dumbrăvean şi Mădălina Oltean. Abia trăgându-i sufleţelele după dans au cântat apoi Ioana Măgheruşan, Nicuşor Olteanu şi Marcela Popanton. Dansuri de pe Valea Şieului,Valea Someşului dar şi din Maramureş au fost prezentate în coregrafia lui Aurel Muntean, fiu al Câmpiei Transilvane, născut peste trei dealuri de Orosfaia, coregaf al Ansamblului folcloric Doiniţa, iată de zece ani în această toamnă! Alături de Ionică Moldovan, vestit violonist al nu mai puţin vestitului Ansamblu folcloric Cununa de pe Someş, acum în...rezervă la Orosfaia, au urcat pe scenă Mihaela Lar, Cătălin Lar şi Ana Lar, fii ai Milaşului dar şcoliţi la Doiniţa în ale cântecului! Au venit, au cântat, au încântat şi i-am aplaudat cu cea mai mare bucurie !

Ca ostaşi fideli care au urcat pe scenă în anii ’90 la Cercul militar Bistriţa au fost prezenţi la Orosfaia cu cântece frumoase aplaudate de un public cunoscător şi primitor Nastasia Cosmi Dâmbu şi Ionel Dejan. Merită un ban zăbavă să vă spun ce mândru era Ionel Dejan să fie pe scenă alături de Cristian, fiul său de acum dansator atestat al Doiniţei la nici zece ani!

Sosită de peste deal, de la Ocniţa, Cornelia Ardelean Archiudean nu numai că a prezentat spectacolul cu cuvinte când înlăcrimate când învelite în petale de trandafir dar a şi cântat aşa cum numai ea ştie nostalgiile copilăriei şi chemarea de neuitat a adolescenţei... dorurile câmpiei, ale neasemuitei câmpii transilvane! Pentru ea reîntâlnirea cu oamenii din Orosfaia, a fost asemenea unei ploi calde, binevenită şi mult aşteptată de o vară secetoasă! Ştiu demult că ea cântă mereu cu inima. La o aruncătură de suliţă de Ocniţa însă, Cornelia a cântat acelor oameni pe care îi indrăgeste mai mult decât orice pe lume, cu inima şi cu sufletul, a luat sala în palmă, a sărutat-o şi a răsădit-o din nou în ogorul inmiresmat,dogorâtor din care ea însăşi s-a ivit...

Spectacolul s-a încheiat cu recitalul Marianei Fodor! Atâta bucurie de a cânta vă mărturisesc eu că nu am văzut niciodată! Parcă zbura pe scenă! Poate că vocea ei nu va fi bătut pe la uşile Conservatorului de muzică de la Cluj Napoca, dar sătenii se regăseau în ea! Există lucruri bine făcute pe coridoarele luminoase ale şcolilor de muzică dar există lucruri bine făcute şi în căsuţele modeste dar curate şi ispititoare dintre pădurile Orosfaiei ! Am mai zis, şi dacă nu am zis repet – vorba unui comandant, vechi, de-al meu – când un lucru este bine făcut place şi oamenilor şi lui Bunului Dumnezeu ! La mulţi ani şi la vremuri mai bune !

Florentin Archiudean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5