O femeie de 45 de ani din Josenii Bârgăului, băută, a intrat cu maşina într-un parapet la Mureşenii Bârgăului

Un accident rutier s-a petrecut pe DN17, în jurul orei 21.40, la intrare în localitatea Mureșenii Bârgăului.

Din primele verificări a rezultat faptul că un autoturism, care circula pe direcția Prundu Bârgăului spre Vatra Dornei, ar fi acroşat o camionetă condusă de un bărbat de 35 de ani, din Arad, pe care ar fi depășit-o, însă și-a continuat deplasarea. Dupa aproximativ 1 km, conducătorul auto a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea si a intrat in coliziune cu un parapet de pe marginea drumului.

„În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, polițiștii Serviciului Rutier au stabilit faptul că autoturismul era condus de femeia de 45 de ani, din Josenii Bârgăului. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital, femeii i s-au recoltat și probe de sânge care vor stabili cu exactitate alcoolemia”, transmite Poliţia bistriţeană.

De altfel, femeia a fost accidentată, fiind transportată la spital.

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5