O săptămână trăită din plin de 50 de elevi de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare!
În perioada 4 - 8 septembrie 2017, Asociaţia de Părinţi Sfântul Stelian a derulat proiectul ”O săptămână trăită din plin", la Biserica Ortodoxă SfântaTreime din Bistrița şi Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare.
Activităţile proiectului au avut ca scop creşterea implicării elevilor în viaţa socială prin utilizarea mijloacelor nonformale de motivare a acestora, ca alternativă de petrecere a timpului liber. Astfel a fost organizată o săptămână activă în cadrul căreia participanţii, în număr de peste 70 de elevi şi tineri, au luat parte la activităţi de recreere, ecologizare, socializare şi instruire.
Activităţile propuse au reuşit să ii scoată pe copiii şi tinerii participanţi din mediul în care sunt familiarizati şi i-au ajutat să conștientizeze că au capacitatea de a se plia unui mediu nou cu care se pot familiariza prin interacţiune şi comunicare „face to face”.
În cadrul celor 5 zile de desfăşurare a taberei, cei 50 de participanţi, au participat la activităţi sportive, de ecologizare, au fost informaţi cu privire la ceea ce este voluntariatul şi care este scopul acestuia, au lucrat in echipa la ateliere hand-made de brăţări, cruciuliţe, pictură, quilling, fimo, pictura pe borcan sau lemn.
La finalul activităţilor participanţii au declarat ca au mai multă încredere în ei şi capacităţile lor sociale, fapt ce va crea un efect de feedback pozitiv pentru societate.
De asemenea, au primit diplome de participare pentru implicarea în activităţi şi prezenţa zilnică. Copiii şi tinerii participanţi au fost îndrumaţi în cadrul activităţilor de profesori şi voluntari de la Colegiul Tehnic INFOEL şi Şcoala Gimnazială Ștefan cel Mare Bistrița.
Proiectul a fost cofinanţat din bugetul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud pe anul 2017.
Manager de proiect şi vicepreşedinte al Asociaţiei de Părinţi Sfântul Stelian, Matean Iuliana
Citiţi şi:
- Biserica Ortodoxă “Sfânta Treime” vă invită la “O săptămână trăită din plin”
- Tabăra Copilăriei de la Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare
- "O zi trăită din plin" la Centrul misionar de tineret "Ioan Bunea" din Sîngeorz-Băi
- La Tiha Bârgăului, tineri din Azerbaijan, Polonia și Macedonia, ECO pentru mediul rural
- Mitropolitul Andrei a binecuvântat tabăra de la Colibița. Zeci de copii participă la ateliere de teatru, chitară, modelaj Fimo, pictură, gastronomie
Adaugă comentariu nou