Olimpiu NUȘFELEAN: Drogul nerușinării

            Tot privind cu naivitate spre certurile politice, goale de sens, dar contaminate de infracționalitate, n-am fost prea atenți la o mișcare din adîncul societății, dezvoltată cu hărnicie vicioasă, și anume consumul de droguri. Droguri care sînt altceva decît fumatul unei țigări oarecare sau băutul unui pahar de votcă, deși și acestea devin droguri periculoase atunci cînd consumatorul lor le scapă de sub control. Admiratorilor filmelor cu bătăi sîngeroase li s-ar fi putut părea că numai Occidentul e distrus de droguri, dar iată că acestea au ajuns deja și la noi, în școli, pe străzi, în localurile de distracție… Cum s-a întîmplat? Simplu și consecvent. Consecvent pentru cei interesați să facă bani (mulți) din vînzarea lor. Drumul lor nu mai poate fi controlat sau stopat. De ce? Chiar de asta: e o afacere bănoasă, iar noi, ca societate, avem ca principal ideal făcutul de bani! Ești, azi, „om” dacă ai bani! Nu dacă ești politicos, dacă ai cultură, dacă iubești o floare sau dacă îți prețuiești familia sau anturajul de la locul de muncă. Trivializez: om deplin al culturii goale! Încet-încet înveți să disprețuiești totul, căci nimeni nu te mai învață să prețuiești altceva decît banul. Intri într-o stare a disprețului. Disprețuiești mai întîi politica (deoarece nu-ți oferă nimic ce ar merita prețuit), disprețuiești școala (care nu te învață cum să faci bani, așa, dintr-un foc), îl disprețuiești pe bunicul (care nu-ți dă ție toată pensia), te disprețuiești pe tine, pentru că, oricît ai juca în farsa asta a vieții, nu ești în stare să devii actor de film!... Disprețuiești întreaga societate-realitate, din care încerci să ieși, deși ești captiv în ea. Cum altfel decît prizînd  niște substanțe halucinogene și începînd să alergi după banii cu care trebuie să le procuri? Asta devine lupta vieții tale. O luptă care te împinge la toate cele rele.

            Lupta de a face bani pentru droguri nu se deosebește prea mult de lupta de a face bani pentru procurarea de mașini luxoase, iahturi, vile la munte sau la mare, femei frumoase ca moartea, care îți iau toate mințile. Sau, mă rog, bărbați pentru care femeile fac moarte de om… O vilă la munte sau la mare poate însemna și o mică dovadă (nevinovată) a reușitei tale în viață, dar, cînd imaginea ei subminează crezul în valorile umanității, lucrurile o iau razna. Drogul de a face bani cu nemiluita se asociază atît de bine cu drogul produs de halucinogene (nume sub care le așezăm pe toate acele substanțe care iau mințile…). Că nu doar boschetarii, nefericiții care trag aer din punga de plastic „consumă” droguri, ci și cei care se zic „cu bani”. Tinerii de bani gata se droghează în tot mai mare măsură și cu tot mai neașteptate consecințe. Privești uluit cu impresia că în jurul tău sporește o lume a drogurilor și drogaților. O lume a oamenilor care se desprind tot mai mult de realitate. Cu consecințe pentru cei care nu doresc să se amestece cu o asemenea lume, dar nu găsesc mijloace cu care să se ferească de ea, căci nimeni, nici cei destinați vegherii publice, nu îi ajută.

            De fapt ce se întîmplă, de ce asistăm la un fel de explozie a comportamentelor generate de consumul de droguri? Droguri „prizate” fără fereală. De cine să te ferești, cînd doar tu – ca persoană – ești cel mai important din această lume? Așa ești educat... Libertatea de mișcare are ca filozofie această afirmare fără reținere a eu-lui, a ego-ului. Așa îți înțelegi libertatea. Nu mai ții cont de nimeni. O filozofie care devine un drog, deoarece de la un anumit moment nu mai are un suport ideatic solid și serios. Tu ești cel mai important – nu „celălalt” – în această lume și nimic nu îți mai stă în cale. Faci bani pe orice cale, de dragul de a avea bani, sau, într-o condiție mizeră, de a-ți putea cumpăra minciunile halucinogene. Exemple apar tot mai multe. Să fim înțeleși, cum am mai spus și cu alte ocazii: n-am nimic cu cei face fac un ban cinstit, oricît de mare ar fi acesta. Nu cu cei care scot bani și din piatră seacă. Dar iată cîtă nenorocire aduc în lume cei care fac bani călcînd în picioare principii și ființe nevinovate! Legi și așteptări ale oamenilor care n-ar avea altă dorință decît să fie lăsați să trăiască stînd drepți pe acest pămînt. Nimic altceva. Dar nu se poate așa ceva; sînt luați de pe picioare – la propriu – de o mașină condusă de un drogat. Cine să-i apere?

            Toată această dezvoltare a consumului de droguri (poate folosesc excesiv acest termen) e susținută de un drog, să-i zicem ascuns, care hrănește (sau iluzionează maladiv) comerțul și consumul de halucinogene, anume drogul nerușinării. Cei afectați de acest drog (căci este o boală) nu mai au reținere la nimic, nu se mai raportează la ceilalți (ca într-o societate, care, cum se zice, „se respectă”), fac totul după bunul plac: fură la drumul mare (la drumul mare al țării), se lasă duși în alte lumi (dar nu în cele ale fanteziei literare sau artistice), de unde nu-i mai poate aduce nimeni înapoi, semănînd nefericire pe unde trec și pe unde rezistă ca o bacterie nosocomială. Și se sustrag, inițiați în toate șmecheriile lumii, de la plata pentru nelegiuirile făcute, de la a fi responsabili pe faptele lor reprobabile. Exemple apar tot mai multe, iar mare parte dintre acte se consumă sub voalul ascunzișurilor aranjate! Pentru asemenea actori ai răului nu există etică, nici cultură, nici bună comunicare cu ceilalți. Doar minciună. Fie și minciună spoită. Lipsa de rușine nu-i reține de la nimic rău.

            În copilărie, bunica îmi arăta în cîmp morcovi sălbatici (Daucus carota, plantă erbacee din fam. Umbelliferae), numită popular rușinea fetei, sau rușinea lumii, a cărei floare albă, ca o umbrelă (deosebită de cucută), avea în centru o pată roșie, cît ai pune degetul, despre care se spunea că ar exprima rușinea din lume. O pată care scădea mereu și care astăzi pare dispărută, poate redusă la o simplă floare mică, în centrul, pentru că, spune legenda, a existat o vreme când lumea avea mai mult bun simț, iar acest bun simț a dispărut sau este pe cale de dispariție. Natura știe ea cu ce oameni are de a face, dar oamenii nu știu învăța nimic de la natură (sau de la Dumnezeu), după cum se constată în viața de fiecare zi.