Olimpiu NUȘFELEAN: În liniștea (auto)izolării

Luptăm cu COVID-19,ducînd cea mai dură bătălie cunoscută de omenire. Mobilizareaparcă e mai mare decît în cazul oricărui război intercontinental de pînă acum. Un portavion imaginat în apele Mării Negre e o neînsemnată bărcuță de hîrtie în fața virusului. În prima linie a luptei sînt, desigur, medicii, polițiștii, armata, în parte administratorii țării, striviți de evenimente. Oamenii care așteaptă cuminți, înțelegători, închiși în casă.Și, într-o linie în parte ascunsă, dar nu mai puțin importantă, oamenii de știință, cercetătorii, specialiștii, care caută soluții de anihilare a virusului.Preoți și credincioși, care luptă, și-n taină, prin rugăciune.Urmărind toate aceste strădanii, ne dăm seama că nu știm aproape nimic despre acest dușman ascuns. E mai nou? E apărut de ceva vreme? Scăpat dintr-un laborator de cercetare? Venit spre noi printr-un salt de milenii, din epoca în care trupul nostru se aduna din miliardele de microorganisme, ca apoi să evolueze, după cum își dau cu părerea evoluționiștii? Sau trimis de un gînd, „minuscul”, al Celui de Sus, care ar avea și El o socoteală cu nevolnicii de noi? Iubitori ai spectacolului ieftin, ni s-a oferit deodată, tuturor, gratis, cel mai teribil film horror? Stăm la geam și privim acest film prin ochelarii televizoarelor?
Noi nu știm mare lucru despre virus. Dar el știe ceva despre noi? Ne-a căutat cu… lumînarea? Sau nu știe nimic. Dacă știa cîtsîntem de importanți, noi pentru noi, poate că ne-ar fi lăsat în pace. Ba ar fi fost de partea noastră, ar fi mîncat frunza copacilor trimiși cu trenurile de tiruri la gatere, insulele de gunoaie de plastic din oceane, conturile din bănci care ascund bani furați, astfel ca acestea să nu mai fie găsite de Fisc, în vreme ce noi ne-am fi putut continua viețile obișnuite, de ignoranți ai lumii în care trăim. Fără filozofie, fără artă, fără gesturi de omenie, noi, la grămadă, mecanisme rudimentare ce înaintează implacabil spre lumea roboților învingători. Ce mare cîștig al omenirii să inventeze un robot care să o învingă!... Ce mare realizare a lumii să înainteze inconștientă spre boli la care nu se (mai) gîndește! Ignorînd să le prevadă, ca să le ocolească din timp.
Virusul acesta – ca orice virusuri, probabil – e ca o imensă pată de păcură ce se întinde peste oceanul trupurilor noastre, adastîndacolo unde relieful e mai denivelat, adîncit în neputințe, extinzîndu-se după cum o duce vîntul călătoriilor noastre. Dacă ar fi avut puțină înțelepciune, ar fi putut să viruseze și să nimicească aurul nemuncitdin cuferele bogaților,mîlul în care se bălăcesc răii prezentului și care cine știe ce năzbîtie mai fac în chiar aceste vremuri de restriște, limbajul licențios ce dospește constant în spațiul public, limbajul găunos al celor care promit marea cu sarea, sau, mă rog, lăcustele care ne lasă fără roade, tîrîtoarele care ne rod rădăcinile… Virusul nu are minte și luinu-i pasă de noi. Așa cum nu le-a păsat de noi celor care ne-au oferit de-a lungul anilor promisiuni deșarte în loc de spitale. Boalaumblă aiurea prin lume, dezinteresată de efectele sale. Sau ale altor boli. Care ar fi fost efectul gripei spaniole dacă la vremea respectivă ar fi existat flotele de avioane transcontinentale de azi? Am mai fi fost noi, cei de azi, dacă apărea COVID-19 în epoca în care maimuța se transforma în om? El a așteptat un timp al său, o epocă (o schimbare de epocă?) în care să se întindă peste lume. A așteptat niște condiții de proliferare. Care ar fi acestea? Călătoriile pe mapamond, fără măsură? Amestecul etniilor, amestec forțat de piața muncii? Golirea gîndului de intenții altruiste? Golirea vieții noastre de spiritualitate? Atingerea unui punct critic de scădere a spiritualității? Un moment în evoluția umană? Un gest de „corecție” a lumii inițiat de Cel care are grijă de noi?
Semne de apropierea unei maladii am avut. Lipsa spitalelor era evidentă. Ignorarea unor bolnavi lăsați pe treptele spitalelor. Izbucniri bolnăvicioase, explozive și brutale în spațiul social, tunuri financiare incredibile, persoane polipatologicelăsate în seama hazardului, patologii de comportament suspecte, o stareinfecțioasă-infracțională specifică și continuă. Lista e lungă și nu mă mai amărăsc îmbogățind-o. În această stare de slăbiciune a societății, a condiției umane, virusul nu a apărut decît – cum spun unii medici – ca un factor declanșator, ajutînd neputințele noastre să se reverse peste trupurile noastre (cele din carne și sînge, precum și trupurile sociale). Stresul în care am trăit (și în care trăim) îl ajută enorm, ca și hrana contrafăcută de care nu ne-am mai putut feri, apa și aerul poluate. Convingătoare în acest sens este simpla lor numire. Știm deja atîtea despre pericolele ascunse în alimente, apă și aer, generate de o lume lăsată la voia întîmplării. Cum să stăpînești un virus capabil să se sustragă și cercetării microscopice, cînd nu poți stăpîni o lume pe care o obligi totuși să se aștearnă la picioarele tale cu rol de preș? Ne-am pierdut gustul pentru lucrurile bune și adevărate, frumoase și cinstite, ca și mirosul care nu mai sesizează emanațiile pestilențiale ale existenței noastre.
Deși în tot răul este și ceva nu mai bine, ci mai puțin rău. Potrivit teoriei igieniste, un organism (o persoană umană) crescut într-un mediu murdar ar dezvolta un grad mai mare de imunitate. Expunerea la germeni (virusuri, bacterii, fungi și paraziți) la o vârstă fragedă pentru a construi imunitatea este cunoscută sub numele de „ipoteză de igienă” sau „teorie igienistă”. Tînăra noastră societate postdecembristă a suferit influența a tot felul de „germeni” periculoși, pînă azi. Am trăit într-o societate devenită din ce în ce mai murdară, în diferite sensuri ale adjectivului. Ne-am întărit imunitatea (socială?) viețuind în mizerie. Asta ne-a făcut oare să avem (totuși) mai puține cazuri de infecții cu COVID-19 pînă acum? (Bat în lemn și spun: Doamne ferește-ne de rău! Și de mai rău!)
Suntem puși la încercare prin principalele instituții ale statului: sănătate, biserică, armată, poliție, justiție (intră și ea în șomaj tehnic?, clădește închisori anti-virus?…), administrație, comunitate. Descoperim azi, redescoperim, că avem și un „corp comunitar”, nu doar unul… individual și egoist. Corpul nostru, potrivit medicilor, trece – în cazul unei boli – de la o stare stabilă la altă stare stabilă, dar o face prin intermediul unei stări de haos trecător, un fenomen, se zice, reflex, înscris în profunzimea celulelor noastre, reacțiile de apărarea diminuîndu-se cu vîrsta și datorită terapiilor prin care trecem, lipsuri pe care trebuie să le putem înlătura, cu ajutor medical. Prin menținerea unei stări de spirit benefice. Prin alegeri înțelepte. Dacă stresul și alimentația sunt factori care agravează starea noastră, atunci ne aflăm în fața unor situații paradoxale. Facem provizii de alimente, dar ce calitate au cumpărăturile făcute la grămadă? Urmărim presa ca să fim informați asupra evenimentelor în curs, dar cît ne sperie avalanșa de noutăți privind efectele virusului? Liberul arbitru? Buna măsură? În liniștea (auto)izolării, găsim metode de întărire spirituală? Doar timp avem… La discreție.