Oltean: Măsurile de austeritate vor înceta mult mai devreme decât îşi închipuie mulţi

Îmi exprim convingerea că aceste măsuri cu caracter temporar vor produce efectele pe care Guvernul le-a gândit şi vor înceta mult mai devreme decât îşi închipuie mulţi dintre cei care astăzi le contestă, fiindcă, în paralel, Guvernul a început să ia o serie de măsuri complementare care vor avea drept efect diminuarea cheltuielilor şi creşterea veniturilor la bugetul statului, care o să permită să revină asupra acestor măsuri, poate înainte de termenul prevăzut în actul normativ ce a fost deja asumat de Parlament, prin respingerea moţiunii de cenzură, a afirmat vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, în cadrul unei conferinţe de presă.

La întrebarea unui jurnalist, cât timp vor fi aplicate măsurile de austeritate, Oltean a răspuns că maximum şase luni. El a mai spus că îi este foarte greu să se întâlnească cu pensionarii pe stradă, şi de fiecare dată ,,am o strângere de inimă, pentru că ştiu care sunt greutăţile lor”, a precizat vicepreşedintele PDL.

,,Ştiu că le este greu pensionarilor şi sunt solidar cu mâhnirea lor şi cu neajunsurile lor, dar, în acelaşi timp, prefer să fiu îngrijorat cu ei o lună-două şi pe urmă să depăşim acest moment, decât să fiu acum cu ei, o lună-două la bine, şi apoi la rău o perioadă mult mai lungă. Nu-mi face plăcere. De câte ori mă întâlnesc cu un pensionar pe stradă, am o strângere de inimă, pentru că ştiu care sunt greutăţile lor, dar vreau ca această strângere de inimă să o am o lună, două, trei şi pe urmă să nu o mai am. (…) Prefer să mă întâlnesc apoi cu ei şi să le spun: Sărut mâna, mulţumesc că aţi înţeles şi aţi ajutat!”, a declarat vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5