No comment

Oltean: Principala misiune a USL în această campanie electorală este scoaterea lui Ioan Oltean la pensie. Le spun că nu am nicio temere şi că nu am nicio reţinere să mă duc în Colegiul 3 şi să cer oamenilor un nou vot

M-au frapat şi alte afirmaţii. Faptul că principala misiune a USL în această campanie electorală este scoaterea lui Ioan Oltean la pensie. Ţin să-i anunţ pe aceşti tovarăşi că nu ei mă vor scoate la pensie, ci electoratul.

E singurul care poate să nu îmi mai dea un mandat, pentru că la politică nu poţi să renunţi. Electoratul de pe Colegiul 3 poate să facă acest lucru, dar nu USL, şi nici Alexandru Pugna. Eu credeam că ei au ca principală misiune câştigarea electoratului prin programe electorale, prin angajamente ferme.

A venit tot staff-ul USL la Bistriţa să ne spună că ei se bucură că Radu Moldovan va reuşi să-l scoată pe Ioan Oltean la pensie. Eu am crezut că nu poţi dacă eşti sănătos la minte să spui că vrei să scoţi la pensie un om care a făcut atâtea pentru judeţ, în timp ce alţii nu au făcut nimic.

Ţin să vă reamintesc că în perioada 2004- 2008, 2012 în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost peste 152 de proiecte cu resurse europene care au reprezentat peste 250 de milioane de euro. Toţi aceşti bani au venit în timpul guvernării Boc şi Ungureanu, în timp ce în judeţul Bistriţa-Năsăud pe Colegiul 3 era deputat Ioan Oltean, şi că în această perioadă mai erau doi deputaţi, Radu Moldovan şi Ioan Ţintean, care nu au adus nici măcar un leu, nici măcar un proiect.

Şi aceştia spun că misiunea lor specială e să mă scoată din viaţa politică. Cu regret le spun că nu am nicio temere, absolut nici una în faţa unei asemenea declaraţii şi că nu am nicio reţinere să mă duc în Colegiul 3 şi să cer oamenilor un nou vot. Ei vor fi în măsură să analizeze dacă mă vor vota sau nu, şi nicidecum cei doi trubaduri ai USL-ului judeţean.

Pentru noi contează reacţia cetăţenilor şi nu reacţia unor oameni mânaţi de ură şi de duşmănie în viaţa politică. Presiunile, şantajul, minciunile, dezinformarea constituie apanajul USL-ului de ieri, de azi, dintotdeauna. Ne delimităm de un asemenea mod de a face campanie electorală.

(declaraţii făcută de Ioan Oltean, luni 19 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5