Opriţi acţiunile de ură între ortodocşi şi greco-catolici!

Ca fiică de preot, la început greco-catolic, apoi ortodox (dar născut ortodox) sunt DATOARE SĂ MĂ OPUN ARTICOLELOR DE ZIAR CARE INCITĂ LA URĂ ŞI DEZBINARE ÎNTRE CREDINCIOŞII ROMÂNI. Citesc în „Răsunetul” (11.6.10) un articol cu titlu jignitor: „Aspecte ale duplicităţii ortodoxiei, ieri şi azi” (I), care mă revoltă. Nu ştiu dacă autorul are sau nu pregătire istorică bisericească, dar sunt sigură că e un greco-catolic din tagma acelora care urmează preceptele actuale ale Vaticanului, de reprimirea averilor, adică BANUL, din România! Uită preceptele fostului Papă polonez, care era orientat spre împăcare, nu spre zâzanie şi lăcomie.

Nu am pregătire istorică bisericească, ci doar cu logica sănătoasă combat „fillioque” introdus la un moment dat în istorie de către Papa, schimbare care a contribuit la „Schisma între Răsărit şi Apus. Adică, introducerea în Credeu a pasajului cu Duhul Sfânt purcede şi de la FIUL. Ştim din Sf. Scriptură că Duhul Sfânt, trimis de Dumnezeu, a umbrit-o pe Fecioara Maria, ca să conceapă şi să nască pe Fiul lui Dumnezeu. Cum atunci putea Sf. Duh să purceadă de la Fiul, când încă nici nu era născut? Schimbarea aceasta nu a fost aprobată de Biserica din Răsărit, de ortodocşi, şi, luaţi aminte: NICI DE GRECO-CATOLICI”, dovadă e textul rostit la Sf. Liturghie greco-catolică, duminica, de la Roma, care zice: „Şi întru Spiritul Sfânt, care purcede de la Tatăl şi împreună cu Tatăl şi cu Fiul este mărit…”. Prin urmare şi greco-catolicii au rămas la textul originar, ca şi la ritul ortodox, ca şi la căsătoria preoţilor şi la cuminecarea cu pâine dospită, nu cu azimă. Evident însă, unii preoţi greco-catolici devin romano-catolici „pe uşa din dos” (dovadă un preot pe care l-am cunoscut în anii 70 la Roma) şi devin celibi, cu „bucătărese” tinere!… Se spune că papa este urmaşul Sf. Petru. Poate la început, dar lupta pentru putere, pentru conducerea unică (contrară credinţei cu apostoli şi sobor de urmaşi), dictatorială, de transformare a Papei în monarh, a făcut să se treacă cu vederea contribuţia nenumăraţilor trimişi ai Bisericii, spre răspândirea noii credinţe. Inchiziţia şi războaiele duse de Statul Papal au adus în istoria creştină pete de sânge care nu se vor şterge! Arderea aşa-ziselor vrăjitoare, dar aprobarea tacită a curviei, până şi a Papilor (vezi familia Borgia din Italia), ca şi a episcopilor din statele germane, cu amante nenumărate, sunt fapte general recunoscute, iar în prezent celibii romano-catolici pedofili sau alţii cu soţii şi copii ascunşi, iar când îi recunosc, sunt daţi afară din preoţie. Asta denotă adevărata DUPLICITATE în BISERICA Romano-catolică. Nu sunt să apăr o Biserică, contra alteia. Dar, ca o credincioasă româncă, bătrână, consider că actualmente, dacă într-adevăr suntem creştini, combatem, nu răspândim ură şi zâzanie, cum regretabil nu a făcut-o vicarul greco-catolic Langa, la TV germană în anii 90, când l-au văzut şi ascultat milioane de germani. El, ca preot superior, ceea ce nu i se cădea niciunui preot simplu, a vorbit cu atâta ură, încât a şocat, contra Bisericii ortodoxe, afirmând că credinţa ortodoxă este necreştină, că Bisericile din România sunt ale Papei, nu ale enoriaşilor români. Ce fel de om e acela care vorbeşte cu atâta ură contra Bisericii de origine? El se consideră creştin, al credinţei propovăduite de Cristos, care El era întruchiparea bunătăţii şi curăţeniei sufleteşti? Iată duplicităţi, domnule scriitor! Se ştie că în 1948 enoriaşii greco-catolici au trecut la ortodocşi, simţindu-se „acasă”, şi apropiaţi sufleteşte de ei, nu de romano-catolici. Ei nu mai spun la Credeu: „Întru Una Catolică Biserică”, ci „Întru Una Sfântă Sobornicească Biserică”, aşa cum a fost mereu, cu sobor de preoţi, care au răspândit învăţătura lui Iisus.

Citez la sfârşit cuvintele autorului articolului: „Schisma, astfel generată, poate fi numită o adevărată capodoperă a răului, creat de valul distrugător provocat de o PICĂTURĂ DE NESĂBUIŢĂ CATOLICĂ, căzută la momentul nepotrivit”. Adică, recunoaşte cine a determinat schisma şi, în plus, aprobă oare o nesăbuinţă care a apărut doar la un moment nepotrivit, altfel… ar fi fost acceptabil?

Să ne străduim, dragi cititori, să combatem pe acei care seamănă ură, ca să nu ajungem la furtună între fraţi! Cât le lipseşte românilor creştini dorinţa de bună înţelegere, dacă acceptă asemenea aţâţări?