Din "Fântâna darurilor"

Părintele Alin Cîndea: Pescar de oameni

Pr. Alin Ciprian Cîndea, preot al Misiunii Greco-Catolice din Paris

În Evanghelia după Luca (5,1-11), Îl vedem pe Isus predicând pe malul lacului Ghenizaret, iar mulțimile Îl îmbulzeau să-I asculte cuvântul. După ce vorbește oamenilor din corabia lui Simon Petru, Domnul îi spune: „Mână la adânc și lăsați în jos mrejele voastre, ca să pescuiți.” Petru, obosit după o noapte întreagă de trudă zadarnică, răspunde: „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.” Și tocmai atunci se petrece minunea: o mulțime de pești, corăbiile pline până la refuz, uimirea care îl face pe Petru să cadă în genunchi și să se recunoască păcătos. Isus însă îi spune: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.”

Această scenă luminează întreaga viață creștină: ascultarea credinței, rodirea neașteptată și chemarea de a sluji. Și ea ne ajută să privim cu recunoștință la viața cardinalului Lucian Mureșan, care a trecut la cele veșnice pe 25 septembrie 2025, la vârsta de 94 de ani. Născut în Maramureș în 1931, al zecelea din doisprezece copii, a trăit din plin experiența unei Biserici puse la încercare. În 1948, regimul comunist a interzis Biserica Greco-Catolică, iar chemarea sa la preoție părea sortită pieirii. Și totuși, asemenea lui Petru care aruncă mrejele în noapte, el a continuat să creadă și să asculte.

În anii grei ai comunismului a muncit într-o carieră de piatră, apoi la drumuri și poduri, dar în tăcere a urmat studiile teologice. În 1964, a fost hirotonit preot în clandestinitate de episcopul Ioan Dragomir, într-o capelă ascunsă, și a slujit în taină timp de decenii. A aruncat mrejele acolo unde părea zadarnic: în inimile oamenilor persecutați, în comunități ascunse, în vieți fragile, hrănite de speranță.

După 1989, libertatea a adus și rodul credinței. Lucian Mureșan a fost consacrat episcop de Maramureș în 1990, apoi arhiepiscop de Făgăraș și Alba Iulia, primul Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite în 2005 și creat cardinal de Papa Benedict al XVI-lea în 2012. A condus poporul lui Dumnezeu cu blândețe și fermitate, îndemnând: „Să rămânem statornici în credință, în orice împrejurare, căci numai cel ce nu se teme va vedea rodul nădejdii.”

Chemarea lui Petru, „vei fi pescar de oameni”, a fost și chemarea cardinalului Lucian. În prigoană, a pescuit suflete cu tăcerea și răbdarea credinței. În libertate, a reconstruit comunități, a redeschis biserici și a format noi generații. Motto-ul său episcopal, „Fiat voluntas Tua” („Facă-se voia Ta”), rezumă întreaga sa viață: o existență pusă cu smerenie în mâinile lui Dumnezeu.

Astăzi, când corabia vieții sale pământești a ajuns la țărm, îi mulțumim pentru mrejele pline pe care le lasă moștenire. Viața și mărturia sa sunt pentru noi o invitație la încredere, la curaj și la fidelitate: să nu ne temem să aruncăm mrejele în adânc, chiar și atunci când pare zadarnic, pentru că Domnul este Cel care dă rodul. În memoria cardinalului Lucian Mureșan, să păstrăm vie această convingere: rodul nu vine din puterea noastră, ci din ascultarea de Cristos, care ne cheamă, ca și pe Petru, să fim pescari de oameni.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5