“Incapabili” de Dumnezeu? - Meditația PS Claudiu la Duminica a XVIII-a după Rusalii

Dum, 09/28/2025 - 07:45

View the full image

Două lucruri ne surprind citind evanghelia de astăzi. În primul rând, faptul că Petru îi spune Domnului că este un om păcătos, ca și cum i-ar dezvălui ceva nou; ca și cum Dumnezeu nu ar ști deja. În al doilea rând, convingerea lui Petru că păcatele lui sunt o piedică între el și Isus.

Oare nu ne recunoaștem și noi? Evanghelia se revelează încă o dată ca o oglindă pentru sufletul nostru. Mergem de multe ori la spovadă cu frica în sân, cu rușine. Oare credem cumva că îi spunem ceva nou lui Dumnezeu? Că îl surprindem? Că ne-ar putea spune: „La așa ceva nu mă așteptam din partea ta”? Uităm că suntem în fața Domnului, care ne cunoaște din sânul mamei noastre și știe foarte bine de ce suntem capabili. Un Dumnezeu care ne-a chemat nu fiindcă am fi sfinți, ci ne-a chemat din iubire, bine știind toate mizeriile noastre. Iar cele mai mari mizerii ale noastre, ale oamenilor în general, nu sunt altceva, așa cum spunea sfânta Tereza de Lisieux, decât o picătură de apă aruncată pe un rug aprins. De fapt, noi mergem să primim iertarea și iubirea lui Dumnezeu, nu să comemorăm păcatele noastre. Este, deci, un loc al bucuriei, iar nu un loc de pedeapsă!

Dumnezeu nu ne cheamă „dacă” sau „atunci când” suntem sfinți. Ne cheamă din iubire. Și tot ceea ce ne pune la îndemână prin Biserică – botezul, mărturisirea, cuminecarea și multe, multe altele – ne ajută să creștem în sfințenie. O sfințenie ce nu e rodul strădaniilor personale, ci un dar al lui Dumnezeu: sfințenie din sfințenia Lui.

Dacă nu credem acest lucru, nu suntem nimic altceva decât niște farisei: „Îți mulțumesc, Doamne, că nu sunt ca ceilalți. Mă rog, postesc, mă duc la Biserică etc.”. În loc să privim iubirea necondiționată a lui Isus, care ne iubește așa cum suntem, ne-am uita doar la noi: la ce am făcut sau la ce nu am făcut. Când vom înceta să ne mai punem în centrul atenției și să ne dăm seama că Dumnezeu este centrul?

„Duc in altum” – deschide-ți orizonturile, deschide-ți inima, ieși din cercul tău strâmt, ieși din îngustime înspre largul infinit al iubirii lui Dumnezeu!

E: PS Claudiu, panegiric la depunerea PF Cardinal Lucian Mureșan în Catedrala din Blaj

Este interesant faptul că tocmai acest fragment, în care Principele Apostolilor descoperă și mărturisește că este păcătos, ne este indicat de către exegeți ca „chemarea lui Petru”. În mod aparent paradoxal, s-ar putea ca și noi, tocmai atunci când ne simțim cu totul „incapabili” de Dumnezeu, să auzim de fapt chemarea Lui.

PS Claudiu

Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla

Ev.: Lc 5,1-11

Pe când mulțimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, și El ședea lângă lacul Ghenizaret, A văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Și urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la uscat. Și șezând în corabie, învăța, din ea, mulțimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, și lăsați în jos mrejele voastre, ca să pescuiți. Și răspunzând, Simon a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Și făcând aceasta, au prins mulțime mare de pește, că li se rupeau mrejele. Și au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Isus, zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el și pe toți cei ce erau cu el, pentru pescuitul peștilor pe care îi prinseseră. Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Iar Isus a zis către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Și trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El.