Pr. Vasile Beni: Să nu uităm că nu putem face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu

„Când Dumnezeu te are drag

Şi te ia-n paza milei sfinte,

Cu arme de-a lupta 'nainte

Nu-ţi dă nici pietre, nici ciomag –

Când Dumnezeu te are drag,

Îţi dă pricepere şi minte!”

          Evanghelia zilei: „Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele.
Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El”.(Luca 5,1-11)

                             Dragii noştri credincioşi!

         Această pildă am putea-o numi sau asemăna chiar ca fiind şi o întâmplare pe care am experimentat-o fiecare dintre noi în viaţa noastră de zi cu zi. Pentru că fiecare dintre noi am avut parte de eşecuri, umiliri, obstacole, unele datorate grabei, neatenţiei sau nepriceperii, dar dacă pătrundem puţin mai adânc şi analizăm fiecare am ajunge la o constatare: „Atâta vreme cât omul se osteneşte de unul singur, nu poate să facă mare lucru, dar atunci când Dumnezeu se apropie de el şi el de Dumnezeu, toate sunt cu putinţă”. „Dumnezeu este începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui bine”. (Sf.Marcu)

            Şi, cu fiecare minune, Dumnezeu vrea, mai întâi, să-i aducă omului aminte cel puţin două lucruri: Că El veghează asupra lumii, cârmuind-o prin atotputernica-I voinţă şi înţelepciune şi că omul nu poate face nimic bun fără El.

         Oricât ne-am strădui nu putem face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. În viaţa de zi cu zi, omul îşi face planuri, dar să ne aducem aminte: Că de n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc (Psalm 126,1).

       Evanghelia din duminica de azi vrea să ne arate cât de zadarnice sunt toate strădaniile omeneşti fără ajutorul lui Dumnezeu. Iar din această minune putem să învăţăm mai multe lucruri:

    - Pescuirea minunată este dovada că puterea lui Dumnezeu, se arată adesea la capătul puterilor omului;

    - Evanghelia ne arată că ajutorul lui Dumnezeu ni se dăruieşte doar după ce ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi împlinim voia Lui;

     - Evanghelia acestei duminici ne spune că harul lui Dumnezeu este mai presus decât toată priceperea omenească.

              Dumnezeu este prezent în corabia vieţii noastre.  Căpitanul unei corăbii ce transporta mărfuri sau pasageri, plecând odată pe mare, luă cu dânsul soția și copilul. Ținea mult la fetiță care nu avea decât câțiva anișori. Le luase ca să le arate, de pe vapor, Sfântul Munte. După două zile de drum liniștit, timpul se strică și valuri mari loveau vasul, gata-gata să-l scufunde. Era noapte când furtuna ajunsese în toată puterea  ei, iar călătorii înspăimântați nu credeau că vor mai vedea a doua zi soarele. Zgomotul furtunii se unea acum cu țipetele de spaimă și plânsetele oamenilor.

      Fetița căpitanului, care adormise de cu seară, se trezi din cauza larmei și, pricepând  că oamenii se tem să nu se scufunde corabia, întrebă:

- Dar tata unde-i? Tata nu-i la cârmă? De ce nu conduce tata vaporul?

- Tata este la cârmă, draga mea! – îi răspunse mama ei, ce stătea alături rugându-se mereu.

- Atunci de ce vă temeți? Nu știți că, dacă tata e la cârmă, vaporul nu se scufundă niciodată? Și fetița puse capul pe pernă, adormind imediat.

Dacă oamenii ar avea credința fetiței, că Tatăl ceresc este la cârma vieții noastre, nu s-ar tulbura niciodată în furtunile vieții. Când Cel ce ne-a zidit ne cârmuiește viața, ce teamă putem avea noi, care știm că țărmul nostru este Împărăția cea netrecătoare și cu Tatăl la cârmă ajungem în deplină siguranță la ea.

Pescuirea minunată este încă o dovadă  că puterea lui Dumnezeu, se arată adesea la capătul puterilor omului.

Amin.

Pr. Vasile Beni