Un copil de nici trei ani și-a pierdut viața, după ce a fost accidentat de tatăl său, în curte
Astăzi, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au fost solicitați să intervină la un eveniment semnalat în localitatea Șanț.
La fața locului, aceștia au constatat că un bărbat de 38 de ani, din localitate, în timp ce manevra un autoturism în apropierea locuinței, și-ar fi accidentat fiul, un copil de 2 ani.
Ulterior, conducătorul auto a parcat autoturismul în curtea casei.
Din nefericire, în ciuda intervenției echipajelor medicale, a fost constatat decesul copilului.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând a fi stabilite cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Un accident casnic a avut loc în localitatea Şanț, după ce un băiețel, de circa doi ani și jumătate a fost acroșat de masina condusă de tată, în curte.
A fost alocat cel mai apropiat echipaj medical de urgență, un B2 cu asistent, din Substația Maieru al SAJ-BN.
La sosirea la fața locului, minorul prezenta traumatism cranian acut, era inconstient, dar cu funcții vitale prezente.
În sprijinul echipajului B2 Maieru a intervenit echipajul de salvare aeriană 🚁.
Potrivit dr. Muzsi Annabella, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, in ciuda eforturilor conjugate a celor două echipaje medicale urgență, copilașul a pierdut lupta pentru viață, medicul de la fața locului fiind nevoit să declare decesul acestuia.
Citiţi şi:
- Incendiu într-o gospodărie în Lunca Ilvei
- Un tânăr din Rodna, rănit cu o armă de vânătoare! Un elicopter SMURD a fost solicitat în sprijin
- Accident la Livezile cu șase persoane, din care două au fost transportate la spital
- O femeie din Sângeorz-Băi a decedat după ce a sărit de la mansarda unui bloc
- Tragedie la Ilva Mică! A murit strivit de tir în timp ce îl repara în curte! Bărbatul întors, azi, din străinătate era izolat la domiciliu
Adaugă comentariu nou