Pr. dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu: Gânduri de dincolo de ocean la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Iubiții mei,
Praznicul Adormirii Maicii Domnului reprezintă deopotrivă un prilej de întâlnire și de meditație. Ne invită să ne revedem cu Măicuța. Preț de două săptămâni înainte, ne străduim să ne primenim sufletele prin post și rugăciune, pentru ca bucuria revederii să fie deplină. Apoi, cu desagii sufletului doldora de gânduri bune, plecăm s-o vedem. S-o petrecem pe drumul de întâlnire cu Fiul Său cel dumnezeiesc. Unii, mai râvnitori, fac un drum mai lung. Un pelerinaj. Locuri cu o sacralitate aparte precum mănăstirea Nicula, mănăstirea Strâmba, mănăstirea Rohia și mănăstirea Dobric de pe meleagurile noastre vin să găzduiască chipuri și doruri. Devin destinații temporare pentru oameni care-și deșartă poverile sufletești. Sufletele care, adăstate în fața icoanei, își varsă zăduful. Lasă aici dureri, păcate, ori griji și pleacă pline de nădejde și de mângâiere. Căci, așa cum întâlnirea cu cea care ne-a dat naștere are scopul de a ne alina durerile și a ne da putere să mergem mai departe în ceasuri de încercare, revederea cu cea care este Maica noastră a tuturor, ne ajută să ne revigorăm sub aspect spiritual.
E apoi un prilej de meditație. Căci, în fața icoanei în care, îmbrățișându-și Pruncul, ori arătându-ni-L ca pe Cel ce trebuie urmat, nu poți să te adâncești în gânduri. Nu de orice fel. Căci, spre deosebire de momentele acelea în care, coșcoviți de grijile cotidiene, de care aproape că ne lăsăm trăiți, în loc să ne bucurăm de binecuvântarea de a fi noi actanții vieții, aici, suntem invitați să ne lăsăm ochii inimii și cei ai minții să zburde spre zări celeste. Să cugete cu atenție la adevăratele valori și să pună, măcar pentru câteva clipe, dacă nu pentru totdeauna, pe primul loc cele ale spiritului.

Iubiții mei,
Întâlnirea cu Maica Domnului are și o altă dimensiune. Nu de puține ori o neglijăm. Ori ni se pare prea firească, spre a-i da atenție. E aducătoare de bucurie. Căci, ce copil nu se bucură atunci când își vede mama? Cu atât mai mult cu cât ea e o mamă bună? Cui nu-i saltă inima când, după zile, luni ori ani de peregrinări pe meleaguri îndepărtate, vede chipul celei care i-a dat naștere? Cu atât mai mult atunci când ne vedem cu Măicuța. Inimile noastre sunt învăluite de-a dreptul, de platoșa fină a harului și a bucuriei. Ne bucură gândul că o revedem. Și cel că pleacă la Fiul, unde va fi pentru eternitate. Într-un loc din care va mijloci mereu pentru noi. Ne va purta la tronul Său durerile, va cere slobozire de ele, de patimi, ori păcate și ne va alina sufletele cu blândețea și bunătatea ei. Așa cum doar o mamă știe s-o facă. De aceea, să folosim acest prilej spre a trăi plenar bucuria întâlnirii cu Maica. Să ne primenim sufletește în așa fel încât să putem trăi la maxim bucuria revederii. Să ne scăldăm sufletele în baia pocăinței. Să le curățim prin Taina Spovedaniei și să-I facem Fiului ei divin locaș în noi prin Taina Împărtășaniei. Sus să avem inimile!
Vă îmbrățișează cu inima de dincolo de baltă, al dumneavoastră,
Maxim Morariu