Părintele Vasile Beni: Sfinţii Martiri Brâncoveni. Neamul românesc, neclintit în credinţa strămoşească şi conştiinţa naţională

Sfinţii Martiri Brâncoveni

Curajul și demnitatea i-au trecut în rândul sfinților
Ziua de 16 august a fiecărui an este înscrisă în calendarul Creștin Ortodox ca fiind sărbătoarea Sfinților Martiri și Mărturisitori Brâncoveni. Această sărbătoare ne arată că neamul românesc avut de îndurat multe nedreptăţi, umilinţe şi prigoane de-a lungul istoriei sale zbuciumate, rămânând, însă, neclintit în cele două repere fundamentale ale sale, care i-au asigurat continuitatea: credinţa strămoşească şi conştiinţa naţională.

Cine au fost Sfinţii Martiri Brâncoveni?
Constantin Brâncoveanu a fost Voievod al Ţării Româneşti şi s-a născut la anul 1654 din părinţi de bun neam, după mamă, nepot al voievodului Şerban Cantacuzino, în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia dată în întregime Sfânta Scriptură în limba română. Rămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învăţat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înţelepţi spre a primi învăţătură aleasă. Pentru iscusinţa şi înţelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinereţe. După moartea voievodului Şerban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la stăruinţele tuturor boierilor şi dregătorilor ţării, Constantin Brâncoveanu a primit scaunul de domn al Ţării Româneşti, fiind uns de către Patriarhul de Constantinopol Dionisie şi de Mitropolitul Teodosie.
Constantin Voievod îşi începu slăvita domnie punând temelia celei mai mari mănăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde şi-a pregătit şi loc de veşnică odihnă.
După aproape 26 de ani de strălucită domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi cu sfetnicul Ianache, să fie părtaşi pătimirilor lui Hristos şi să fie încununaţi cu coroana sfântă a muceniciei. În anul 1714, în Săptămâna Pătimirilor, în urma trădării unor boieri, la Bucureşti a sosit o mulţime de ostaşi trimişi de sultanul Ahmed al III-lea, care l-au luat pe Constantin Vodă cu fiii şi ginerii săi şi l-au dus la Înalta Poartă. Luându-şi rămas bun, Constantin a zis noului domnitor şi celor din apropierea lui: „Dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia Lui! Dacă sunt însă fructul răutăţii omeneşti, pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe duşmanii mei”.„De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit şi în ea vreau să mor!”.
La Constantinopol, creştinul voievod şi fiul său cel mare au fost chinuiţi cumplit de către necredincioşi vreme de patru luni, ca să dea toate averile lor, pe care turcii le bănuiau că sunt foarte mari, însă nu găsiseră decât puţine. Deci, au fost supuşi la amarnice munci: întinderea pe roată, pecetluirea capului cu un cerc de fier, arderea cu fierul înroşit în foc pe piept şi pe spate, înţeparea mâinilor şi a picioarelor. La sfârşit, după ce au smuls tot ce se putea de la bătrânul voievod, fără însă să găsească averea la care se aşteptau ei, turcii l-au pus să aleagă între trecerea la mahomedanism şi moarte.
Dar Constantin şi fiii săi au rămas neclintiţi în credinţa lor, astfel că în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani şi era ziua de nume a doamnei sale, Maria, el a fost scos din Temniţă împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache, pentru a primi sfârşitul mucenicesc. Au fost duşi pe străzile oraşului, îmbrăcaţi numai în cămăşi, desculţi, cu capetele descoperite şi legaţi în lanţuri, întocmai ca răufăcătorii.
La locul de tăiere aştepta multime de popor, sultanul Ahmed al III-lea, vizirul şi ambasadorii Marilor Puteri Europene. Acolo mucenicii fiind puşi în genunchi, mult pătimitorul Constantin i-a îmbărbătat pe fiii săi: „Fiii mei, iată, toate avuţiile le-am pierdut. Să nu ne pierdem şi sufletele! Staţi tari, bărbăteşte, dragii mei şi nu băgaţi seama la moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit!”.
După ce au căzut capetele vistiernicului Ianache Văcărescu, apoi al fiului celui mare, Constantin, după aceea al lui Ştefan şi al lui Radu. Iar când a venit rândul copilului Mateiaş, care avea numai 12 ani şi călăul a ridicat sabia să-i taie capul, acesta s-a înspăimântat şi a strigat sultanului să-l ierte că se va face musulman. Atunci tatăl său, plin de bărbăţie, i-a zis: „Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa. Dacă este cu putinţă, să mori de o mie de ori, decât să te lepezi de credinţa strămoşească pentru a trăi câţiva ani mai multi pe pământ”. Atunci copilul s-a întărit şi, întinzându-şi liniştit gâtul pe tăietor, a zis călăului: „Vreau să mor creştin. Loveşte!”.
Trupurile mucenicilor au fost apoi aruncate de păgâni în mare, de unde au fost culese de creştini milostivi, care le-au îngropat în taină şi cu evlavie, nu departe de Constantinopol, în Insula Halchi, în biserica Mănăstirii Maicii Domnului. În 1720 credincioasa sa soţie, doamna Marica, cu care voievodul avusese 11 copii, a reuşit să aducă în ţară sfintele moaşte ale binecredinciosului domnitor mucenic și le-a înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria sa, unde de atunci şi până în zilele noastre veghează lumina candelei care aminteşte locul de odihnă al Voievodului mucenic.
Facă Dumnezeu ce-o vrea /
Nu mă las de legea mea
Să știți c-o murit creștin /
Brâncoveanu Constantin
Boier vechi și domn creștin!
Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile! Pr. Vasile Beni