Prof. Augustin Rus: Drama familiei Brâncoveanu

   În istoria românilor sunt multe episoade dramatice care au impresionat pe contemporanii lor, dar și pe urmași. Un destin de un dramatism aparte a avut familia Brâncovenilor din Țara Românească, familie din care au pierit sub ascuțișul sabiei ori sub securea călăului, Papa, postelnicul din Brâncoveni, marele ban Preda Brâncoveanu și culminând cu Constantin Brâncoveanu și cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei.

   Constantin Brâncoveanu, boier vechi și bun creștin, a ajuns domn al Țării Românești în 1688, mai mult fără voia lui, ceea ce l-a făcut să afirme   ...   „mi-am lăsat odihna și toate moșiile mele și mai mult fără voia mea m-ați ridicat domn, în vremuri ca acestea tulburi”.

   Om înțelept, realist, bine informat și sfătuit, Constantin Brâncoveanu și-a dat seama că țara unde era domn este situată la întretăierea intereselor unor mari puteri   ...   Imperiul Otoman, Monarhia habsburgică și Rusia, fiecare dintre acestea încercând să-și mențină și să-și extindă stăpânirea. Dar Imperiul otoman, sub stăpânirea căruia se afla țara, deși intrase într-o perioadă de decădere, nu era destul de slăbit ca teritoriile sale să fie ocupate de Rusia sau Monarhia habsburgică, și nu voia înlocuirea unei stăpâniri cu alta.  Pentru aceasta a dus o politică bazată  pe prudență, așteptare și negociere, a plătit regulat tribut turcilor ca să nu le dea ocazia să se amestece prea mult în treburile interne ale țării, dar a menținut, în secret, legături cu Rusia, Monarhia habsburgică, Suedia și Franța, țări care se aflau în conflict cu Imperiul otoman.

   Perioada de liniște care a caracterizat domnia sa de 26 de ani i-a permis să se ocupe preponderent de buna gospodărire a țării, să ridica mănăstiri (Hurezi, Antim, Cotroceni, Govora, Sâmbăta de Sus ), biserici ( Sf. Gh. Nou din București, Sf. Împ. Constantin și Elena, Colțea, Sf. Eftemie cel Mare), palate (Mogoșoaia, Potlogi), să refacă și să sprijine multe lăcașe de cult, să pună bazele unui stil de artă ce se va numi stilul brâncovenesc, să doteze cu cărți și obiecte de cult multe așezăminte.

   Dar,  „opoziția” intenă în frunte cu Ștefan Cantacuzino și Constantin Cantacuzino Stolnicul, împreună cu cea de la Istambul, a reușit să-l convingă pe sultanul Ahmed al III-lea și pe marele vizir Gin Ali, că domnul Țării Românești nu este destul de fidel turcilor și trebuie înlăturat. Din ordinul acestora, capugiul Mustafa Aga este trimis la București, unde în fața divanului, la 25 martie 1714 îi aruncă pe umăr domnului năframa neagră a maziliei. De atunci și până la 15 august se desfășoară drama familiei Brâncoveanu, începând cu drumul până la Istambul, încarcerarea în sinstra închisoare Edicule, torturi greu de descris, promisiuni și speranțe, care se curmă parțial la 15 august 1714 odată cu execuția fiilor Constantin, Ștefan, Radu și Matei, a sfetnicului Ianache, apoi a fostului domn Constantin Brâncoveanu, care în acea zi ar fi împlinit 60 de ani. Credința și tăria de caracter i-au permis lui Constantin Brâncoveanu să-și îmbărbăteze fii, spunându-le   ...   „Fii mei, țineți-vă tare. Am pierdut tot ce am avut pe lumea aceasta, să ne mântuim măcar sufletele și să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”. Spusele acestea l-au determinat pe Monahul de la Rohia N.S , să afirme   ...   „Brâncoveanu a adeverit fraza lordului Chesterfield adresată fiului său   ...   de trăit poți să trăiești cum vrei, dar de murit să mori ca un genteman ! ”.  Ori Brâncoveanu și fii săi au murit ca niște martiri creștini, fapt pentru care au fost canonizați la 20 iunie 1992 și trecuți în rândul sfinților, comemorați în fiecare an la 16 august.

                           Prof.   Rus  Augustin