Prăznuirea Brâncovenilor

   Începând din anul 1992 când Sfântul Sinod al B.O.R i-a canonizat pe Constantin Brâncoveanu, pe cei patru fii ai săi  -  Constantin, Ștefan, Radu, Matei și pe sfetnicul Ianache, la 16 august , în lăcașele de cult ortodox se pomenesc și se înalță rugăciuni pentru mântuirea lor.

   Pentru istoria românilor, sfârșitul sec. XVII și începutul sec.XVIII aducea schimbări importante. În Transilvania se instaura dominația habsburgică  în locul celei otomane, în Moldova, D.Cantemir încerca să înlăture dominația otomană  cu ajutorul Rusiei, dar înfrângerea de la Stănilești i-a spulberat acest plan. În Țara Românească își continua domnia Constantin Brâncoveanu, deși în 1688 când i s-a propus să devină domn, a replicat   …   „Dar de ce aș vrea eu domnia, de vreme ce ca un domn sunt în casa mea unde trăit-am cum am vrut, nimic lipsindu-mi   …   și domnia eu aceasta nu o pohtesc ca să nu-mi înmulțesc grijile și nevoile”. Afirmația aceasta nu s-a confirmat însă, deoarece  la 28 sept. 1688 a fost înscăunat ca domn. Asemenea strategului Pericle aflat la conducerea Atenei antice timp de 25 de ani, Brâncoveanu a menținut „scutul la mijloc”, în sensul că a plătit regulat tribut turcilor ca să nu le dea motiv de intervenție în treburile interne ale țării, dar a întreținut în secret relații cu rușii, habsburgii, francezii, venețienii, suedezii. Și-a dat seama că, deși Imperiul Otoman a intrat într-o perioadă de decădere, nici unul dintre rivalii săi nu sunt destul de puternici ca să-i preia locul. Având o perioadă de relativă liniște timp de 25  de ani, Constantin Brâncoveanu  s-a putut preocupa de buna gospodărire a țării, de ridicarea unor construcții laice (Palatul de la Mogoșoaia, Palatul de la Potlogi, etc.), religioase – Mănăstirea Hurezi, Antim, Cotroceni, Govora, Sâmbăta de Sus, bisericile de la Sf. Gh. Nou, Sf. Împărați Constantin și Elena, Colțea, Sf. Eftemie cel Mare, etc.

   Turcii au „simțit” însă că domnul nu le este destul de credincios  și atunci când au dat crezare și „opoziției” din țară, mai ales a Cantacuzinilor, au hotărât să-l înlăture. Din ordinul sultanului Ahmed al III-lea și a marelui vizir Gin Ali, capugiul Aga Mustafa însoțit de 12 ciohondari cu iatagane și pistoale, intrau pe 24 martie în București, iar a doua zi, în fața Divanului îi aruncară domnului pe umăr năframa neagră a maziliei, silindu-l să îi urmeze la Istambul împreună cu familia. Aici, au fost „cazați” în temuta închisoare Edicule și supuși la torturi pentru a afla unde la sunt averile, cu ce dușmani ai turcilor au avut legături, etc. și neputând afla destule i-au condamnat la moarte, pe cei de parte bărbătească, prin tăierea capetelor. Execuția a avut loc   la 15 august 1714 în prezența sultanului Ahmed al III-lea, a marelui vizir Gin Ali, a trimișilor Imperiului Habsburgic, Franței, Angliei, Rusiei, a unei mulțimi de popor înșirat pe malurile Bosforului. Primul a căzut capul sfetnicului Ianache, apoi a copiilor Constantin, Ștefan, Radu , Matei, sub privirile lui Brâncoveanu, apoi și al său. Trupurile celor decapitați au fost aruncare  în apele Bosforului, de unde niște creștini milostivi le-au „pescuit” și în mare taină le-au dus la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din insula Halki, de unde, peste 7 ani, doamna Maria a reușit să le aducă și să le depună în Biserica Sf. Gheorghe Nou  din București.

 Vestea s-a răspândit  în Europa producând scârbă și întristare față de atâta cruzime.

Parcă s-au adeverit vorbele cronicarului Miron Costin (1633-1691) și el sfârșindu-și viața decapitat   …  „Iară nu sunt vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi!”.