Parteneriat administrativ şi în domeniul infrastructurii de mediu, între Bistriţa-Năsăud şi un district german
În acest sfârşit de săptămână, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a primit vizita unei delegații din partea districtului Mecklenburgische Seenplatte – Landul Mecklenburg-Vorpommern (Pomerania Occidentală).
Delegația din Germania condusă de Manfred Dachner, președintele Comisiei de petiţii a Parlamentului Landului Mecklenburg–Vorpommern, a avut următoarea componență: Heiko Kärger – președintele Consiliului Districtual Mecklenburgische Seenplatte, Sabine Lauffer – șef Oficiul de Promovare economică a districtului, Ştefan Guzu – comisar de poliție în districtul Mecklenburgische Seenplatte, Werner Wendt cu soția – firma Fahrrad & Rollstuhlservice Wendt GmbH, Uwe Lüdemann – firma Energieanlagen Nord GmbH, Erwin Braatz – firma REMONDIS – un actor important în toată lumea în ce privește reciclarea, producerea și distribuirea apei, servicii conexe, Roland Wdowicz – firmă de transport, Daniel Schunke.
Primirea oficială a invitațiilor a avut loc în seara de vineri, gazde fiind președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan și Dorin Popescu, împreună cu subprefectul Ovidiu Frenț, președintele CCI BN – Vasile Bar, comisarul Liviu Olariu și consilierul de relații externe din CJ – Remus Lungu.
Din prezentarea făcută de PHK Guzu, ”în timpul liber” este primar al comunei Ivenack, o comună cu 900 de locuitori. Ștefan Guzu este la născut în comuna Poiana Ilvei, fiind polițist în districtul amintit.
Sâmbătă, a continuat întâlnirea cu delegația germane, fiind alături de delegația condusă de vicepreședintele Dorin Popescu și directorul executiv Alexandru Toniuc, directorul ADI Deșeuri BN – Dragomir Câmpan, directorul AQUABIS – Ion Șandru și reprezentanți ai mediului de afaceri bistrițean, menționându-i pe Gavril Mureșan si Dorin Stoian.
Discuțiile s-au concentrat pe intenția de înfrățire între județul nostru și districtul Mecklenburgische Seenplatte, lucru care a fost încadrat la nivelul de o simplă formalitate, precum și înțelegeri privind vizite comune în ce privește sistemul de management al deșeurilor și tot ce privește partea de producție, distribuție și canal a apei. În zona economică, președintele CCI BN, Vasile Bar, a făcut o scurtă prezentare și au fost promovate întâlniri cu agenți economici din județ.
Citiţi şi:
- Preşedintele Radu Moldovan: Județul Bistrița-Năsăud, într-un nou parteneriat, cu Districtul Mecklenburgische-Seenplatte din Germania
- Bistriţa-Năsăud va semna o Înţelegere de cooperare cu Districtul german Mecklenburgische-Seenplatte
- Ambulanţă donată de partenerii germani din Mecklenburgische-Seenplatte pentru Asociaţia Filantropia Ortodoxă
- (Foto) Jorge, Alin Oprea şi Talisman, la Topul Firmelor. Clasamentul, pe șapte domenii
- Oficiali germani, în vizită de lucru la Bistriţa
Adaugă comentariu nou