Păsările migratoare şi ariile protejate din judeţ, teme de dezbatere în şcolile bistriţene
Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud va derula o serie de acţiuni educative, săptămâna viitoare, în şcolile din mediul raraul, în cadrul proiectului naţional „Să ştii mai multe! Să fii mai bun!”. Participarea specialiştilor de la APM BN vine în urma parteneriatului parafat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, explică purtătorul de cuvânt Oana Şteţco.
Temele alese pentru a fi prezentate elevilor bistriţeni fac referire la păsările migratoare, asta pentru că în 1 aprilie este Ziua mondială a păsărilor, dar şi la ariile protejate din Bistriţa-Năsăud. „Bistriţa-Năsăud are arii protejate de o importanţă majoră. Elevii trebuie să cunoască aceste zone ale judeţului”, a explicat Oana Şteţco. Parcul Naţional Muncţii Rodnei, Parcul Naţional Călimani, Masivul de sare de la Sărăţel, Râpa cu păpuşi de la Domneşti, Pădurea din Şes, vulcanii noroioşi de la Monor, La Sărătură etc., sunt doar câteva astfel de arii protejate.
„Caravana” APM BN va ajunge la unităţile de învăţământ din Ciceu Giurgeşti, Negrileşti, Vermeş şi Sângeorzu Nou (din comuna Lechinţa), Budacu de Jos şi Budacu de Sus (comuna Dumitriţa).
De asemenea, clasele cu profil „protecţia mediului” din liceele municipiului Bistriţa vor ajunge la sediul instituţiei, unde vor fi prezentate principalele atribuţii ale APM BN, dar va fi vizitat şi laboratorul de specialitate.
Citiţi şi:
- „Păsările Migratoare şi oamenii-împreună peste timp ”
- APM BN derulează întâlniri de conștientizare a factorilor de interes locali și regionali cu activitate în cele şapte situri Natura 2000 şi ariile naturale protejate incluse într-un proiect european!
- APM BN dedică această săptămână păsărilor migratoare
- Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare va fi marcată în judeţul Bistriţa-Năsăud
- Protejarea păsărilor migratoare, temă de dezbatere pentru elevii din Bistriţa şi Chiochiş
Adaugă comentariu nou