Peste 30 de absolvenţi de etnie romă şi-au ales viitorul, într-un liceu sau şcoală profesională din judeţ
Pentru admiterea din acest an, absolvenţii clasei a VIII-a de etnie romă au avut disponibile nu mai puţin de 132 locuri în licee şi 67 de locuri în şcolile profesionale din întreg judeţul. Nu mai puţin de 40 de recomandări au fost date de Partida Romilor Pro Europa Bistriţa-Năsăud, pentru 34 de elevi din judeţ. În Bistriţa-Năsăud au fost nu mai puţin de 166 de absolvenţi de etnie romă, însă foarte mulţi au optat pentru licee din proximitatea localităţii de domiciliu – la Lechinţa, Teaca, Sângeorz Băi - sau pentru licee din alte judeţe, cum sunt cei din Reteag sau Ciceu Mihăieşti.
Repartizarea pe locurile rezervate a avut loc, miercuri dimineaţa, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, în prezenţa elevilor şi a părinţilor, din comisie făcând parte inspectorul pentru minorităţi, Balazs Denes, inspectorul şcolar Speranţa Onciu, informaticianul Cristian Cosma, dar şi lideri romi din teritoriu, în coordonarea preşedintelui Emil Neia Lăcătuş.
„Sunt aprobate locurile speciale pentru absolvenţii de etnie romă. În judeţul nostru, în Consiliul de Administraţie a IŞJ B-N s-a hotărât ca la toate clasele de a IX-a de liceu şi de profesională să fie aprobate câte două locuri speciale, mai puţin la clasele de învăţământ profesional dual, pentru că sunt clase patronate de agenţi economici. Vedem că în fiecare an încep să vină cât mai mulţi elevi de etnie romă, să se înscrie pentru locurile speciale. În acest an şcolar s-au depus 34 de dosare, din care patru dosare au fost deja retrase pentru că au considerat că vor intra în urma repartizării computerizate”, a declarat inspectorul şcolar Balazs Denes. Acesta a explicat metodologia de repartizare a a elevilor, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, la medii egale având prioritate media cea mai bună la Evaluarea Naţională. Inspectorul şcolar i-a sfătuit pe părinţi şi pe elevi să aleagă un profil potrivit, pentru a nu cere ulterior transferul la o altă unitate şcolară.
Preşedintele Partidei Romilor Pro Europa Bistriţa-Năsăud, consilierul judeţean Emil Neia Lăcătuş, a precizat că a fost încheiat un parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru a putea disemina în şcoli oportunităţile pe care absolvenţii de etnie romă le au. „Nu am decât să mulţumesc pe această cale domnului inspector Balazs Denes pentru buna colaborare, dar şi inspectorului şcolar general Camelia Tabără. Munca noastră are rod, pentru că am ajuns în 15 şcoli unde avem comunităţi mari de romi, unde am stat de vorbă cu părinţii şi elevii, pe limba lor, pe înţelesul lor. De la an la an, suscită interes aceste locuri în licee şi şcoli profesionale, dar şi în universităţi, pentru că sunt 432 de locuri la facultăţile din ţară, din care 60 la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Vă felicit pentru parcursul vostru educaţional”, a declarat Neia Lăcătuş.
Cea mai mare medie a fost obţinută de Alexandru-Claudiu Smochină de la Şcoala Gimnazială Petriş, cu 7,90, care a optat pentru CN „Liviu Rebreanu” – specializarea filologie, a doua medie a fost a Gabrielei Brăilă, care a ales Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa, în timp ce pe locul III s-a clasat Mihaela Avrigeanu, care va merge tot la filologie, însă la CN „Petru Rareş” Beclean. Patru dintre abolvenţii romi vor merge şi spre şcolile vocaţionale, după ce au susţinut şi testele de aptitudini, la Liceul Sportiv Bistriţa şi la specializarea pedagogic.
Citiţi şi:
- Destinațiile exotice- punctul de relansare al turismului în 2020
- 20 curiozități despre apa minerală
- Urmează să îi cumperi cadou unei femei din viața ta? Nu pleca la cumpărături fără să citești LISTA cu SFATURI
- Cele mai populare jocuri de păcănele: Top 10 sloturi online
- O mănăstire din judeţ va deschide un centru pentru copii orfani
Adaugă comentariu nou