Peste 500 de polițiști din Bistrița-Năsăud vor fi la datorie, pentru siguranța dumneavoastră!

Cu ocazia minivacanței de Crăciun, peste 500 de polițiști din Bistrița-Năsăud vor fi la datorie, pentru siguranța dumneavoastră, anunță subcomisar de poliție, Crina Sârb.
În perioada 23-27 decembrie, poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigare a criminalităţii economice, acţiuni speciale şi investigaţii criminale, împreună cu poliţiştii din cadrul serviciilor de conducere şi coordonare a misiunilor vor acţiona zilnic şi vor fi alături de cetăţeni în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În medie zilnic, peste 100 de poliţişti vor acţiona pentru apărarea patrimoniului public şi privat, pe raza județului Bistrița-Năsăud, atât în mediul urban, cât și în cel rural. De asemenea, vor fi constituite 250 de patrule de ordine şi siguranţă publică, pedestre şi auto, ce vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale. În această perioadă, polițiștii vor fi prezenți în zonele aglomerate, a marilor magazine, a târgurilor de Crăciun, unde acționează pentru prevenirea furturilor, în special a celor din auto, genți și buzunare.
O atenție deosebită este acordată traficului rutier astfel că, în perioada acestor sărbători, 100 de polițiști de la rutieră vor acționa cu 60 de autospeciale pentru prevenirea accidentelor și monitorizarea traficului rutier. Pe principalele căi de acces spre stațiunile turistice, polițiștii vor acționa preventiv și vor interveni la nevoie.
Pentru combaterea excesului de viteză pe drumurile publice, unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere cu consecințe grave, în cadrul acțiunilor vor fi folosite și autospeciale pe care sunt montate aparate radar. Tot în scop preventiv, vor fi efectuate testări cu aparatele etilotest și Drugtest!

În cadrul acțiunii „FOC DE ARTIFICII”, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase intensifică controalele, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice. Până în prezent, au fost constatate 14 infracțiuni prevăzute de Legea 126/1995 și au fost indisponibilizate 247 de kg de articole pirotehnice. Din fericire, nu au fost cazuri de accidentări ca urmare a folosirii unor articole pirotehnice.

Pentru ca sărbătorile să vă găsească în siguranță, alături de cei dragi, polițiștii vă sfătuiesc:

Atunci când mergeți la cumpărături cu autoturismul, chiar și pentru scurt timp, nu lăsați cheile în contact, cu motorul pornit, încuiați-l și nu lăsați bunuri de valoare la vedere!

Aveți grijă de bunurile dumneavoastră, mai ales atunci când vă aflați în locuri aglomerate, iar în magazine, nu vă lăsați geanta în coșul de cumpărături, la vedere, de unde poate fi sustrasă cu ușurință!

Dacă plecați în călătorie, vă sfătuim să vă interesaţi asupra traseului ales, a condiţiilor meteo prognozate pentru zona tranzitată și nu vă transformați conturile de pe rețelele de socializare în surse de informații pentru infractori!

Acordați o atenție deosebită copiilor, anturajului acestora, dar și modului în care își petrec timpul liber! Supravegheați-i cu atenție și explicați-le riscurile la care se expun dacă folosesc materiale pirotehnice.

Polițiștii vor fi la datorie pentru siguranța și sănătatea dumneavoastră și vă urează un Crăciun fericit, alături de cei dragi!

YouTube:

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5