Peste 800 de elevi năsăudeni au fost vizitați de polițiști, în preambulul Zilei Poliției Române
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale, Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Criminalistic și Poliția Orașului Năsăud au fost alături de elevii Școlii Generale ”Mihai Eminescu”, din orașul Năsăud, aceștia fiind prezenți în număr mare.
Cu această ocazie au fost expuse și prezentate autospecialele din dotarea principalelor servicii operative, dar și standuri cu tehnica și aparatura din dotare, folosite în misiuni, expoziție care a stârnit curiozitatea elevilor, care au devenit interesați să afle ce înseamnă să fii polițist.
Totodată, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au distribuit pliante, materiale preventive și obiecte personalizate cu ”195 de existență a Poliției Române”, celor peste 800 de elevi, fiind foarte receptivi la recomandările noastre.
Reamintim faptul că în perioada 21-24 martie a.c., în contextul aniversării celor 195 de ani de atestare documentară a Poliției Române, poliţiştii bistrițeni desfășoară activități de promovare a carierei de polițist, cu caracter preventiv-informativ, toate adresate elevilor şi tinerilor din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- 1500 de elevi din Sângeorz-Băi, vizitați de polițiștii bistrițeni
- În preambulul aniversării Poliţiei Române, IPJ B-N a fost asaltat cu drag de bistriţeni, în cadrul Zilei Porţilor Deschise
- Peste 200 de elevi din comuna Uriu au fost vizitaţi de poliţişti
- Peste 1000 de copii, poliţişti pentru o zi! Ochelarii de droguri şi ochelarii de alcool, atracţiile la sărbătoarea poliţiei bistriţene!
- IPJ Bistriţa-Năsăud şi-a expus tehnica în preambulul Zilei Poliţiei Române
Adaugă comentariu nou