Piața oțelului laminat – direcții și perspective de viitor

Află care sunt perspectivele de viitor de pe piața oțelului laminat și ce înseamnă această piață pentru industriile la nivel global.

Piața oțelului laminat este dominată de producătorii care mizează pe calitate și produse fiabile, cu o rezistență crescută în timp. Unul dintre liderii acestui domeniu este Metinvest România, un producător care mizează pe calitate și respectarea riguroasă a normelor în procesul de prelucrare a oțelului. 

În condițiile în care omenirea se confruntă în acest moment cu diverse crize de natură sanitară sau financiară, ce se va întâmpla cu piața oțelului laminat? Cum vor reuși producătorii să mențină ridicate standardele de calitate în lipsa unor prețuri convenabile? Ce se va întâmpla cu domeniile aflate în strânsă legătură cu această piață? Care sunt direcțiile de urmat și care sunt perspectivele de viitor pentru această industrie?

Trendurile de pe piața oțelului în perioada 2019-2020

Se spune că orice economie solidă se bazează pe structuri din oțel de calitate. Cifrele confirmă acest lucru: 52% din oțelul produs a fost folosit în domeniul construcțiilor și al dezvoltării infrastructurii. Acesta este doar unul dintre domeniile în care oțelul este un element de bază. Printre celelalte industrii se numără industria auto (12%), domeniul producerii de echipamente mecanice (16%), a produselor din metal (10%), mijloacelor de transport (5%), echipamentelor și dispozitivelor electrice (3%) și în industria producătoare de bunuri electrocasnice (2%).

În anul 2019, China a fost cel mai important producător de oțel din lume, cu o producție de 996, 3 milioane de tone. A fost urmată de India (111,2 milioane de tone) și Japonia (99, 3 milioane de tone). Topul statelor care exportă oțel este condus tot de China (63,8 milioane de tone), secondată de Japonia (33,1 milioane de tone) și Coreea de Sud (29,9 milioane de tone). În ceea ce privește importurile, Uniunea Europeană se situează pe primul loc (40,2 milioane de tone), urmată de SUA (27,1 milioane de tone) și Germania (23,1 milioane de tone).

Situația în 2019 este una care a fost continuată și în 2020: piața oțelului din Asia și Orientul Mijlociu s-a situat pe un trend pozitiv. În restul regiunilor a avut loc un proces de scădere a cererii de oțel. Nivelul cererii a rămas ridicat în zone precum China, Rusia, India și în țările din Asia de Sud-Est (3,9%). Au fost raportate creșteri în privința exporturilor de oțel din state precum Turcia (9,2%) și Brazilia (6,3%).

În schimb, pe piețele tradiționale de export de oțel s-a observat un declin avansat, așa cum o arată cifrele din datele statistice. Rusia s-a confruntat cu o scădere de 11, 7%, în timp ce Japonia a raportat o scădere de 7, 7%, iar China de 5, 2%. La nivel de producție, s-a constat iarăși o scădere, statele din America de Sud raportând un trend descendent, cu o scădere de 8,4%. Scăderi importante au fost anunțate și de către statele din Africa (6,9%) și de către cele din Uniunea Europeană (5%). Singura creștere masivă a fost raportată de țările din Orientul Mijlociu (20,5%).  

Ce se va întâmpla cu piața oțelului după 2020?

Unul dintre subiectele fierbinți de pe piața oțelului este legat de prețul acestuia, atât ca materie primă de import, cât și ca produse rezultate, pentru export. În 2019, prețul la barele de oțel și la oțelul plat au înregistrat valori negative în raport cu anii anteriori (mai puțin cu 9% pentru barele din oțel și 13% pentru oțelul plat). Materia prima a înregistrat și ea o scădere vizibilă, cu 17% în 2019 și cu 20% în 2020 (la nivelul statelor din Uniunea Europeană).

În 2020 (luna februarie), valoarea unei tone de oțel plat se cifra între 500, 9 dolari și 536,2 dolari. Tendința pe piață este aceea de stabilizare a prețului oțelului, atât la materiile prime, cât și la produsele rezultate din procesul de prelucrare. Iar acest lucru este indicat de către creșterea cererii de produse finite din oțel cu 1,7% în 2020 la nivel mondial. Piețele din America Latină (3,9%), Africa și Orientul Mijlociu (3,2%), Asia și Oceania (1, 2%), India (7%), Europa (1, 1%) sunt indicatori care arată că prețul oțelului se află pe un trend ascendent.

Viitorul este imprevizibil nu doar pentru piața oțelului, ci pentru toate domeniile de activitate la nivel global. Ceea ce înseamnă că de acum înainte produsele de calitate din oțel ce sunt disponibile la prețuri avantajoase vor beneficia de o mai bună poziționare la nivel de cerere. Doar producătorii care vor întruni toate cerințele legate de calitate se vor bucura de succes pe piața oțelului în anii ce urmează!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5