„PNDR vine în satul tău”. Prima oprire, la Lechinţa
Caravana de informare privind fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc - ” PNDR VINE ÎN SATUL TĂU” – ajunge marţi în judeţul nostru. Primul popas va fi la Lechinţa, în 14 mai, de la ora 11, în sala Căminului Cultural.
Conferinţa de lansare va fi susţinută de către Cosmin Gheorghe Bota, directorul general adjunct al Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvolare Rurală şi Pescuit Satu Mare, în prezenţa reprezentanţilor Consiliului Judeţean şi Instituţiei Prefectului, dar şi a resposnabililor din domeniul agriculturii.
„În cadrul evenimentului, vor fi prezentate detalii privind implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, precum şi informaţii referitoare la proiectul „Caravana PNDR vine în satul tău!”. Acest proiect presupune derularea în peste 3200 de localităţi din întreaga ţară a celei mai ample campanii de informare a fermierilor, a investitorilor şi a autorităţilor locale care au beneficiat sau pot beneficia de fondurile europene acordate pentru dezvoltarea rurală”, precizează directorul OJPDRP Bistriţa-Năsăud, Sorin Roşu-Mareş.
Campania „PNDR vine în satul tău” este finanţată prin Măsura 511.A (Asistenţă Tehnică) a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR). Campania are în vedere acordarea informaţiilor specifice derulării fondurilor europene acordate prin PNDR. În acelaşi timp, se urmăreşte crearea unui climat de încredere, prin prezentarea unor proiecte de succes, astfel încât să se asigure un impact pozitiv al receptării informaţiilor. Scopul final este creşterea indicelui de absorbţie corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR.
Citiţi şi:
- PNDR vine în satul tău! Caravana de informare privind fondurile europene va ajunge în toate localităţile bistriţene
- Instructaj în zece localităţi din Bistriţa-Năsăud
- Vasile Codrea (primar Budeşti): Birocraţia şi incoerenţa instituţională blochează accesarea fondurilor europene
- Modernizarea drumurilor forestiere şi agricole din Cetate, model de bună practică în absorbţia fondurilor europene
- Primarul Rodnei mai are o şansă la bani prin Măsura 322
Adaugă comentariu nou