Poezia lui Traian Dorz, un adevărat tezaur spiritual

        Mediatizat pe rețelele de socializare și adus aproape la zi în  plan editorial, Traian Dorz a devenit astăzi poetul apreciat de critica literară, ca fiind un împătimit al credinței și al poeziei religioase. El face parte din galeria poeților care au trecut prin  cumplita experiență  carcerală din anii ateismului comunist, așa cum s-a întâmplat cu Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr și ceilalți care au înălțat,  asemenea lui, de după gratii, ruga lor către Dumnezeu.

          A intrat în literatura română cu nemuritoarele sale cântări, adevărate comori poetice  adunate în peste 100 de volume tipărite în țară și străinătate. A scris peste 4000 de poezii grupate în 29 de volume; 7000 de proverbe versificate şi comentate, grupate în 7 volume și alte câteva zeci de lucrări în proză care cuprind  o tematică deosebit de complexă : cugetări, meditații, îndrumări, piese și montaje religioase, eseuri închinate unor eroi ai neamului, unor mănăstiri, locuri sfinte sau personalități, dar și un volum autobiografic. Multe dintre poeziile lui Traian Dorz au devenit colinde și pricesne, iar altele, puse pe melodii religioase sunt cântate în biserici și mănăstiri, la radio Trinitas și televiziune.

           Foarte mulți creștini se emoționează la auzul cântecului,  ,,Blândul păstor ”, fără să știe că autorul versurilor este Traian Dorz : ,,Odată L-am văzut trecând/ Cu turma pe păstorul blând,/Mergea cu turma la izvor,/Blândul păstor, blândul păstor’’. Poezia a intrat și în manualele de religie și este cunoscută ca una dintre cele mai frumoase pricesne. Pe același ton al sensibilității se află și poezia ,, Vei veni Isuse, vei veni ” pe care o amintește adesea IPS Andrei Andreicuț în predicile sale : ,,Vei veni Isuse, știm că vei veni/Că pe nori cu slavă, Tu vei răsări/ Mare va fi ziua când ai să cobori/ Sărbătoarea celor fără sărbători ”.

           Într-un interviu, Paula Seling spunea  cu  sinceritatea-i caracteristică : ,,Fără să știu că versurile aparțin lui Traian Dorz, cu mult timp în urmă am început să cânt multe dintre cântecele sale devenite pricesne, printre care și poezia ,, Pentru marea mea plecare ” : /Doamne-aș vrea să-mi cer iertare/ de la lună, de la soare/ de la steaua căzătoare/ de la toți ce m-au văzut/ când am râs și n-am crezut/de la toți ce-am întristat/ când am zis că nu-i păcat ”…. Doamne, numai Tu-mi mai poți/să-mi ierți vina pentru toți/căci iarba care-am călcat/s-a cosit și s-a uscat/și inima ce-am zdrobit/a căzut și-a putrezit/și nu-i cine-a mă ierta/Doamne, numai mila Ta!....  Tot ea a pus în mod excețional pe portativul colindelor și poezia ,,Copil iubit cu ochi senini ”, un poem care descrie nașterea lui Iisus Hristos  : Copil iubit cu ochi senini/Tu vii din nou printre străini,/în peșteră pe paie reci/Tu iarăși capul Ți-l apleci,/ Dar astăzi magii nu mai vin/ Și nici păstori să-ți cânte lin/ Copil iubit cu ochi senini/ Tu vii străin printre străini ”.

           Cântările și poeziile fratelui Traian Dorz, spunea Preafericitul Daniel, Patriarhul României sunt inspirate din Sfânta Evanghelie, au un conținut spiritual și moral accesibil credincioșilor de toate vârstele ; ele cultivă iubirea de Hristos și față de semeni sub forma unei sensibilizări, asemenea colindelor și cântărilor de pelerinaj.           

În același context, Pr. Profesor Stelian Tofană  subliniază că, ,,Traian Dorz nu e doar un poet, ci, înainte de toate, o voce a Duhului. El nu rostește, prin poezia sa, doar cuvântul, ci cântă drama ,,Crucii ”, actualizată în fiecare viață și destin uman. Poezia sa nu este o metaforă lirică, ci o chemare la renaștere spirituală a sufletului, a conștiințelor, un indemn la trezirea demnității creștine a întregului popor. De aceea versurile lui sunt și o rugăciune, o propovăduire, o voce profetică, nu doar pentru prezent, ci și pentru viitor  ”.

         La fel semnificativă este și aprecierea scriitorului Sergiu Grossu referitoare la poetul aflat mereu în rugăciune : ,,Nimeni n-a cântat în țara noastră, cu mai multă dragoste și pietate evanghelică pe Iisus Mântuitorul, pe Mirele iubit, atât de prezent în versurile sale simple din punct de vedere estetic, dar mustind de seva Duhului ”.

            Deși se fac eforturi deosebite de promovare a poeziei dorziene, poetul nu este încă îndeajuns de cunoscut. De aceea cred că, el trebuie redescoperit atât în societatea noastră, în spațiul cultural al ei, cât și în Biserică, pentru că face parte din cultura și spiritualitatea acestui popor.

Mircea Daroși

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5