Politică
|
Deputatul Daniel Suciu susţine că schimbarea majorităţii în Consiliul Judeţean, în urma colaborării dintre PNL şi PDL, este „departe, aproape imposibilă”, iar, cu câteva excepţii, nici în consiliile... |
Vicepreşedintele filialei judeţene a Partidului Social Democrat, deputatul Daniel Suciu, susţine că viitorul politc al liderului PNL, Stelian Dolha, nu „sună bine”, asta după ce PSD a obţinut 49,3%... |
|
Senatorul Ioan Deneş a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că împreună cu alţi colegi va propune ca scăderea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au lucrat în grupa I de... |
Senatorul PSD, Ioan Deneş, consideră că alegerea politică făcută, de a trece la PSD, a condus la obţinerea unui scor electoral de 41%.
„Eu, după data de 28 februarie, nu am mai... |
|
Neatingerea pragului electoral la Alegerile EU 2014 de către organizaţia Forţa Civică Bistriţa- Năsăud, mă determină să demisonez din funcţia de vicepreşedinte Comunicare FC BN.
Rămân în funcţia de... |
“Duminică a fost o zi importantă pentru România, o zi importantă pentru comuna Căianu Mic. Într-un număr foarte mare, concetăţenii mei s-au prezentat la vot şi au votat pentru dezvoltarea comunei... |
|
Consilierii municipali Alexandru Toniuc şi Maxim Gagea propun instalarea a trei cişmele stradale în curtea unor instituţii de învăţământ, în sensul acesta iniţiind un proiect de hotărâre.
Potrivit... |
Partidul Ecologist Român mulţumeşte membrilor şi simpatizanţilo săi pentru voturile acordate în alegerile pentru Parlamentul European. În municipiul Bistriţa, opţiunea exprimată pentru curentul... |
|
"Nu mă întorc în PNL, nu bat palma cu PSD sau cu orice alt partid, alianță, formă sau specie de asociere politică.
Nu m-a ajutat nimeni și nu sunt dator nimănui!
Sunt independent și rămân independent... |
După o tragică lecţie de istorie dată de două razboaie teribile în istoria sa, Europa, fără să uite nimic din trecutul său, a decis să privească către un viitor care să nu mai fie rezultatul unei... |
|
Pentru a simţi pulsul şi importanţa alegerilor europarlamentare, am intervievat câţiva alegători, cu o conştiinţă civică deosebită, cu un real spirit cetăţenesc şi care se ancorează în realitate,... |
Într-o formă sau alta în judeţul nostru aproape toată lumea e mulţumită după aflarea rezultatelor. PSD, PDL, PNL, au obţinut peste media naţională în aceste alegeri. De remarcat creşterea PNL, în... |
|
Fac parte din categoria celor peste 60% dintre bistriţeni care nu s-au prezentat la alegerile de duminica trecută pentru Parlamentul European şi scriu acest articol văzând reacţiile de după alegeri... |
Distinşi concetãţeni,
Slabul rezultat de duminicã a reprezentat un feedback foarte necesar pentru noi, cei de la Forţa Civicã. Deşi, din entuziasm şi poate lipsã de experienţã politicã am avut... |
|
Năsăudeanul Gelu Vlaşin a candidat, la MADRID, pentru Partidul Libertăţii Individuale (P-LIB) pentru alegerile parlamentare europene din data de 25 mai. Pentru prima dată partidul a avut doi liberali... |
De cele mai multe ori am vazut ca solidaritatea duce la fapte marete. Ieri, 25 Mai, am dovedit inca odata ca suntem o echipa unita, solidara pentru obiectivele pe care ni le-am propus si eventual... |
|
Oameni dragi, vă mulţumesc!
Vă mulţumesc pentru gândurile bune transmise în luna de campanie pentru alegerile europarlamentare. Vă mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-aţi oferit necondiţionat,... |
În documentarea noastră am constatat, la Secţia nr. 75 din cart. Liviu Rebreanu, oraş Năsăud, o prezenţă civică, numeroasă şi democratică, unde toate categoriile de alegători, de la tineri până la... |
|
Din totalul de 3.252 alegători care au fost la vot, adică 34,39%, un număr de 1.338, adică 41,14%, au votat Alianţa PSD – UNPR – PC, condusă de PSD.
Pe locul doi, cu 662 votanţi – 20,35%, s-a clasat... |
PSD a câștigat detașat la Beclean
La o participare de aproximativ 38 de procente, euroalegerile au fost câștigate, detașat, la Beclean, de către PSD, care a întrunit peste 44 la sută din voturile... |
|
Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut cele mai multe voturi la alegerile europarlamentare în judeţul Bistriţa-Năsăud (39,66%), fiind urmată de PDL (18,85%) şi PNL (16,97%).
Alte rezultate:
PMP: 4,58%
UDMR: 4... |
Liderul PNL BN, deputatul Stelian Dolha, a apreciat că estimările exit-pollurilor în privinţa scorului obţinut de PNL la nivel naţional, peste 13%, arată că nu peste tot în România, liberalii au... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 09:30
Accident rutier la Viișoara Cultura
Motto: „Oricât ai avea un model, dacă tu însuți nu devii model pentru...
Comentarii
„Folclorul românesc în creația corală”, concert susținut de corurile reunite „Appassionata” și „Viva la Musica”
Leustean Mariana -
Mie, 21:15
Super
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Florin Marta -
Mie, 18:16
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🙏🙏
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Aniversări
Astăzi este o zi deosebită pentru doamna profesor de canto clasic și tradițional Cristina Bălan, șef Serviciu Școala de Arte din cadrul Centrului...
Cu ocazia zilei de naștere, îi transmitem domnului ing.
Cu ocazia zilei de naştere, urăm multă sănătate şi putere de muncă, domnului IOAN CIOBA, şef Serviciu Evidenţa Persoanelor din cadrul Primăriei...













































