Poliţiştii au aplicat amenzi de aproape 100.000 lei pentru comerţ ilicit şi lipsa caselor de marcat

             Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi cei din cadrul Serviciului de Ordine şi Sigranţă Publică, împreună cu specialişti din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud, au desfăşurat joi o acţiune pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, în sistem integrat pe linia prevenirii si combateri ilegalitaţilor din domeniul comerţului cu produse alimentare.

„Astfel, în urma activităţiilor desfăşurate au fost aplicate 31 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 93.720 de lei,  din care 21 sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilegale ilicite, 2 sancţiuni prevăzute de O.U.G 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi 2 sancţiuni fiind aplicate  la alte acte normative. Totodată, au fost confiscate bunuri şi numerar în valoare de 5.358 lei”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Premergător sărbătorilor pascale, Poliţia Română desfășoară acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul comerțului cu produse alimentare. Astfel, de la începutul lunii aprilie, poliţiştii bistriţeni au intensificat acţiunile pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și protejarea acestora față de activitățile economice ilicite, în special a comerțului ilegal cu produse specifice Sărbătorilor de Paști.  

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5