Polițiștii au intervenit în aproape 900 de cazuri de violență domestică! Câte ordine de protecție provizorie au fost emise
În cursul anului 2024, polițiștii care au fost solicitați să intervină la 896 de cazuri de violență domestică au emis 188 de ordine de protecție provizorii, dintre care 72 în mediul urban și 116 în mediul rural. Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 88,82% au fost confirmate de către procuror, se arată în Bilanțul activității IPJ BN în anul 2024, prezentat de către comisarul șef Mihai Lupșa.
Începând cu data de 1 octombrie 2024, a fost operaționalizat la nivelul I.P.J. Bistrița-Năsăud Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică. Conform Legii nr. 146/2021, acesta se utilizează în scopul monitorizării electronice, cu ocazia:
a)executării măsurii controlului judiciar /controlului judiciar pe cauțiune,
b)executării măsurii arestului la domiciliu,
c)aplicării ordinului de protecție provizoriu și ordinului de protecție, potrivit Legii nr. 217/2003
d)aplicării ordinului european de protecție, potrivit Legii nr. 151/2016, în cadrul procedurilor prevăzute la lit. a) și b);
e)supravegherii la distanta, potrivit Legii nr. 254/2013
f)supravegherea executării obligațiilor prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. d) și e) din Codul Penal, măsuri pentru persoane condamnate și care au rest de pedeapsă: să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță; să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea;
De la momentul operaționalizării și până la finalul anului 2024, la nivelul S.I.M.E. au fost monitorizate electronic un număr de 15 persoane față de care organele judiciare au dispusă măsura arestului la domiciliu (12) și a controlului judiciar (3), se menționează în bilanțul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Sistemul informatic de monitorizare electronică este funcțional, de astăzi, și în Bistrița-Năsăud! 317 de cazuri de violență domestică și 141 de ordine de protecție emise, în primele opt luni!
- Jandarmii au aplicat 22 de sancţiuni unor persoane adunate la o acțiune cu caracter electoral!
- Consiliul Local Bistrița va dezbate proiectul privind impozitele și taxele locale pentru 2024!
- Consiliul Local Bistrița a aprobat, potrivit legii, indexarea cu 13,8% a impozitelor și taxele locale pentru 2024!
- O femeie din Josenii Bârgăului ar putea ajunge din arest la domiciliu, în arest preventiv!
Adaugă comentariu nou