Poliţistul Sorin Pop şi jandarmul Dorel Nistor, la Campionatul European de tenis de masă!

Doi bistrițeni fac parte din lotul care reprezintă România la Campionatul European de Tenis de Masă al Polițiștilor, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, în cadrul unui comunicat de presă.

"După un cantonament de trei zile la Bistrița, alături de campioana națională și internațională Mihaela Șteff, cei șase jucători care fac parte din lotul României la Campionatul European de Tenis de Masă al Polițiștilor, împreună cu delegația Ministerului Afacerilor Interne au plecat spre Slovacia-Bratislava, locul de desfășurare a competiției. Competiția, care se află la cea de-a opta ediție, se desfășoară în perioada 19-23 septembrie 2019 și și-au anunțat participarea jucători din peste 20 de țări. Criminalistul Sorin Pop (IPJ Bistrița-Năsăud) și jandarmul Dorel Nistor (IJJ Bistrița-Năsăud) fac parte din lotul de jucători de tenis de masă care reprezintă țara noastră la Campionatul European de Tenis de Masă al Polițiștilor. Alături de cei doi bistrițeni, din delegația României, coordonată de  Adrian Popa și Adrian Vasile, din partea Centrului Cultural MAI, fac parte Alexandra Cîrstescu (IPJ Buzău), Cătălin Doncea (IJJ Giurgiu), Elena Șerban (Academia de Poliție) și Cristian Jumară (Direcția Juridică a MAI)", precizează inspectorul principal Crina Sârb, purtător de cuvânt al IPJ BN.

 

Le ținem pumnii strânși și le dorim mult succes!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]