Pr. Vasile Beni: Oricâte necazuri şi greutăţi se vor abate asupra noastră, să nu ne pierdem credinţa în bunul Dumnezeu

Poţi să pierzi averi şi ranguri,

   Bogăţii cu rodul în spic;
   Dacă n-ai pierdut credinţa,
   Încă n-ai pierdut nimic 

Multe ai pierdut în lume 

Şi vei pierde tot mereu,                                                                                                                

Dar să nu-ţi pierzi niciodată

Credinţa în Dumnezeu!

            Textul Evangheliei la Duminica a patra din Postul Mare: "Și i-a răspuns Lui unul din mulțime: Învățătorule am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Și oriunde îl apucă îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge dar ei nu au putut. Iar El răspunzând lor, a zis: O,neam necredincios, pânâ când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-L la Mine. Și l-au adus la El. Și văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, și căzând la pământ, se zvârgolea spumegând. Și l-a întrebat pe tatăl lui: câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar de poți ceva, ajută-ne, fiindu-ți milă de noi. Iar Iisus i-a zis: de poți crede toate sunt cu putință celui ce crede. Și îndată strigând tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred Doamne! Ajută necredinței mele. Iar Iisus văzând că mulțimea dă năvală a certat duhul necurat zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: ieși din el și să nu mai intri în el! Și răcnind și sguduindu-l cu putere, duhul a ieșit, iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Iisus apucându-l de mână l-a ridicat și el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă ucenicii L-au întrebat,de-o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis :Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși ,decât numai cu rugăciune și cu post.Și ieșind iei de acolo străbăteau Galileea,dar El nu voia să știe cineva.Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor, și-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia”(Mc.9,17-32).

                                    Dragii noştri credincioşi,

Cuvântul "Cred" este de origine latină şi înseamnă a primi, a mărturisi şi a înfăptui, ceea ce învaţă Biserica despre Dumnezeu.

Credinţa adevărată este primirea de către om, prin intermediul Duhului Sfânt şi a vederii sufleteşti, a tuturor adevărurilor pe care le avem prin descoperire dumnezeiască, în scopul mântuirii noastre.

 Prin credinţă, începe şi se sfârşeşte mântuirea, iar fără credinţă, nu este cu putinţă a plăcea lui Dumnezeu (Evrei 11, 6). Credinţa vine şi din auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Romani 10,17).

A crede fără nici o îndoială, într-un Dumnezeu simplu şi nedespărţit, dar Dumnezeu în trei presoane: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, trei după Ipostas, dar unul în fiinţă şi după fire. A crede în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care este Dumnezeu şi om, a crede în întruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Pururea Fecioara Maria. A crede în învierea morţilor, în judecata de apoi, a crede că pâinea şi vinul de pe sfânta Masă se prefac în Trupul şi Sângele Domnului şi exemplele pot continua.                    

  De câte feluri este Credința. Credinţa este un act sinergic, adică o împreună lucrare divină şi umană, dar este şi un mod de viață, în prezența lui Dumnezeu. Şi vom vedea că credinţa este de mai multe feluri,dar nu toată ne este de folos.                        

Credința ca act intelectual, prin care toți credem că Dumnezeu a făcut lumea îi poartă de grijă și credinţa se opreşte doar la partea teoretică. 

Credinţa  ca forță personală, prin care să contribuim și noi la săvârșirea unei minunii, exemplu ni-l oferă evanghelia acestei duminici. 

Credinţa  cunoscătoare, pe care o au şi diavolii, căci ei, cunoscînd puterea lui Dumnezeu, cred şi se cutremură. 

Credinţa lucrătoare, adică acea credinţă care este urmată de fapte bune sau, altfel spus, credinţă care lucrează prin dragoste.

 Credinţa îndoielnică, sau puţină: ,,Cred Doamne! Ajută necredinței mele”. 

Credinţa făţarnică, pe care Mântuitorul nostru de atâtea ori a mustrat-o în faţa cărturarilor şi a fariseilor (Matei 23, 13-29; I Timotei 1, 5).

Credinţa bigotă (bolnavă, fanatică), mai bine zis nelămurită (II Timotei 3, 8).

Credinţa superstiţioasă a celor ce cred în visuri, vedenii false, descântece, ghicitori şi vrăjitorii (Înţelepciune lui Isus Sirah 34, 1-7).

Credinţa strâmbă şi rătăcită de la adevăr pe care o au ereticii. 

Credinţa păgână care nu are nimic din adevăr, a popoarelor care nu cred în Evanghelie şi în Hristos Mântuitorul lumii (II Timotei 3, 8).                                                     

          Puterea credinţei.  Haideţi să ne oprim la ceea ce  Sfântul Apostol Pavel, spunea despre credinţă: ,,Prin credinţă, pricepem că s-au întemeiat veacurile cu cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd. Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain. Prin credinţă Enoh a fost luat de pe pământ la Cer, ca să nu vadă moartea. Prin credinţă Noe, luând înştiinţare de la Dumnezeu, despre cele ce nu se vedeau încă (potopul), a pregătit o corabie pentru mântuirea casei sale. Prin credinţă, Avraam când a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind unde merge . Prin credinţă, Sarra a prins putere să zămislească fiu (deşi trecuse de vârsta cuvenită) . Prin credinţă, când s-a născut Moise, a fost ascuns de părinţii lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos şi nu s-au temut de porunca lui Faraon. Prin credinţă, Moise a părăsit ţara Egiptului, fără să se teamă de urgia lui Faraon, căci a rămas neclintit, ca unul care a văzut pe nevăzutul împărat. Prin credinţă, au trecut izraeliţii Marea Roşie, ca pe uscat, pe când egiptenii, încercând şi ei a trece, s-au înecat (Evrei 11, 3-29).

   Prin credinţă, Fecioara Maria a primit vestea cea Bună de la Arhanghelul Gavriil şi s-a învrednicit să nască cu Trup pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Prin credinţă, Sfântul Ioan Botezătorul, a primit să Boteze în apele Iordanului, pe Fiul lui Dumnezeu, şi a văzut pe Duhul Sfânt, ca un porumbel şezând deasupra Lui. Prin credinţă, pescarii Galileni au lăsat toate şi,urmând lui Hristos, au devenit Apostoli. Prin credinţă Sfinţii Apostoli, au primit Duhul Sfânt şi cu Puterea Lui, au vestit Evanghelia Mântuirii în toată lumea. Prin credinţă, sfântul apostol Pavel, s-a convertit la Hristos pe calea Damascului şi a ajuns cel mai mare Apostol al neamurilor. Prin credinţă, Sfântul Apostol Petru a primit să fie răstignit la Roma, pe Cruce, cu capul în jos, pentru dragostea lui Hristos. Prin credinţă, zeci de milioane de creştini au primit cu bucurie, să fie tăiaţi, sfâşiaţi de fiare, înnecaţi în mare, pentru Evanghelie zicând: ,,Suntem ucenici ai lui Hristos şi fii ai lui Dumnezeu după har şi suntem gata să ne dăm viaţa, ca să trăim în veci cu Dumnezeu, decât să ne lepădăm de Hristos şi să fim osândiţi veşnic în iad. Prin credinţă, nenumăraţi păgâni, s-au convertit la creştinism şi mulţi păcătoşi s-au pocăit şi au devenit creştini desăvârşiţi.

   Aşadar, din textul Evangheliei, dar şi din cele spuse de Sfântul Apostol Pavel, învăţăm că oricâte necazuri şi greutăţi se vor abate asupra noastră, să nu ne pierdem credinţa în bunul Dumnezeu care are toată puterea în cer şi pe pământ şi să nu uităm că, dacă avem credinţă în Dumnezeu şi o dăruim, aceasta se înmulţeşte. Amin.

          Pr. Vasile Beni