Pr. Vasile Beni: Pe aproapele nostru îl vedem așa cum suntem noi

Textului Evangheliei la Duminica treizeci şi treia de după Rusalii: „Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus în templu ca să se roage: unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi şi desfrânaţi, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa” (Luca 18,10-14).

Dragii noștri credincioși!

      Cu ajutorul bunului Dumnezeu, din această duminică începe Perioada Triodului, o pregătitoare pentru Postul cel Mare, perioadă care numără patru duminici: a Vameşului şi a Fariseului, a Fiului risipitor, a Lăsatului sec de carne sau a Înfricoşătoarei Judecăţi şi a Lăsatului sec de brânză sau a Izgonirii lui Adam din Rai.

       Triodul cuprinde toate slujbele săvârşite de Biserică în perioada Postului Mare, pe săptămâni şi zile, dar nu trebuie privit doar ca o simplă carte de cult, folosită în cadrul slujbelor din acest răstimp al anului bisericesc, ci trebuie văzut ca un îndrumar duhovnicesc, prin intermediul căruia strădaniile omului sunt canalizate către o înnoire duhovnicească, către o schimbare a vieţii lăuntrice. Triodul devine un ghid duhovnicesc de înălţare a creştinului, oferindu-i călăuzirea necesară pe întreg parcursul Postului Mare.

           Din viața de zi cu am putea să constatăm că fiecare dintre noi vedem aşa cum suntem: pictorul vede lumea în culori, sculptorul în forme, muzicianul o percepe în sunete, economistul în mărfuri. „Pe geamul închisorii priveau doi, unul văzu stele, celălalt noroi”.

    Cel care este plin de ură vede oamenii urâcioşi. Dacă ne simţim nesiguri pe noi ni se va părea că ceilalţi ne ameninţă şi, de cele mai multe ori, îl judecăm pe aproapele după cum suntem noi.

      Cum s-a comportat şi s-a rugat Fariseul.  În Templu, fariseul se aşază în primele rânduri, ca toţi să-l vadă, rugându-se astfel: ,,Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca şi ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig” (Lc 18, 11-12).

        Comportamentul şi rugăciunea fariseului dispreţuiesc pe ceilalţi oameni. Rugăciunea fariseului nu este o mulțumire adresată lui Dumnezeu, ci o proprie felicitare pe care și-o adresează lui însuși. Mulțumirea lui este convingerea că „el este drept”, că este superior celorlalți oameni. Fariseul vede în viața lui numai calități, la ceilalți vicii, păcate, căderi, cu scopul de a afirma și a înălța propria lui personalitate. Așadar, numai el este curat, el singur este moral, în mijlocul imoralității generale. Ce a făcut el în templu n-a fost rugăciune, ci bârfă, osândire, laudă de sine și hulă împotriva lui Dumnezeu de aceea unii predicatori îl numesc “fariseul turnător”.

       Cum s-a comportat şi s-a rugat Vameşul. Sfânta Evanghelie ne spune că, intrând în Templu, se retrage, ca să nu fie observat. Nici nu ştie cum să se roage după regulile timpului, poate doar să repete cele dintâi cuvinte ale Psalmului 50: “Doamne, ai milă de mine, păcătosul“. El nu-şi ridică ochii la cer, nu are ceva bun ca să-i ofere Domnului şi nici nu-i trece prin minte să se compare cu alţii. Ştie că este într-o situaţie gravă de păcat. Inima lui este plină de durere, pentru că L-a supărat pe Dumnezeu şi a nedreptăţit  atâtea persoane. El se opreşte la intrarea în Templu, priveşte în jos, se căieşte de păcatele sale şi-i cere Domnului să-l trateze cu milă. Acest om, conştient de comportamentul său, care nu este întru totul în linie cu voia Domnului, îi cere Tatălui ceresc să-l ajute, să-l ierte, să-i dea curajul şi puterea să se schimbe. Iar rugăciunea vameşului este ascultată, tocmai pentru faptul că acest om îşi recunoaşte greşelile faţă de semenii săi şi a hotărât să fie mai bun. El nu doreşte să-i impună lui Dumnezeu punctul său de vedere, ci se încrede în iubirea şi mila Domnului faţă de el.  

Și pentru că în titlul meditației la Evanghelia acestei duminici am spus că pe aproapele nostru îl vedem așa cum suntem noi, m-aș opri la un exemplu care ne descrie acest lucru.

Era odată un preot care şedea la marginea unei localităţi. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:

-Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei localități?

Preotul îi răspunse printr-o întrebare:

- Cum erau locuitorii satului de unde vii?

- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.

- Aşa sunt şi locuitorii acestei localităţi, răspunse bătrânul preot.

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:

-         Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei localităţi?

Preotul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:

- Cum erau locuitorii localităţii de unde vii?

- Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.

- Aşa sunt şi locuitorii aceştia, răspunse preotul.

Un neguţător care îşi aducea pe acolo oile la adăpat auzise aceste discuții şi pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrânul preot şi îi zise cu reproş:

- Părinte! Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?

- Fiule, răspunse preotul, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă.

Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun.

Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere.

Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei, iar pe aproapele nostru îl vedem așa cum suntem noi. Amin!                                        

 Pr. Vasile Beni