Părintele Vasile Beni: Fiecare vede ceea ce doreşte! Cum s-au comportat și cum s-au rugat fariseul și vameșul, să analizăm și să învățăm

Diaconul avansă un argument nou, major –Sfinţia Voastră, este vară, multă lume merge la ştrand, autobuzele sunt pline de lume despuiată. Nu e potrivit...

– Ştiţi, părinte – se întoarse Patriarhul Pavle – fiecare vede ceea ce doreşte!

         Texul Evangheliei la Duminica a 33-a după Rusalii: ,,Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând drept, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, prea desfrânați, sau ca acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța” (Ev. Luca 18, 10-14).

              Dragii și bunii noștri noştri credincioşi!

          Cu ajutorul bunului Dumnezeu, de astăzi în zece săptămâni sau peste șaptezeci de zile, vom sărbători Învierea Domnului, iar Duminica Vameşului şi a Fariseului marchează începutul perioadei Triodului care durează în total 10 săptămâni, perioadă de pregătire pentru marea sărbătoare.

    Triodul cuprinde toate slujbele săvârşite de Biserică în perioada Postului Mare, pe săptămâni şi zile, dar nu trebuie privit doar ca o simplă carte de cult, ci trebuie văzut ca un îndrumar duhovnicesc către o schimbare a vieţii lăuntrice.

   Pentru ca învățătura pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a vrut să o transmită sufletului nostru omenesc să fie mai ușor de înțeles, îl  întâlnim în scrierile scripturistice, pe Mântuitorul-Învățătorul, vorbind în scurte pilde sau  parabole, care se termină cu o concluzie și din care în calitate de creștini fiecare dintre noi avem de învățat. Să analizăm în cele ce urmează, comportamentul și rugăciunea celor doi oameni.

Cum s-a comportat şi s-a rugat Fariseul.  În Templu, fariseul se aşază în primele rânduri, ca toţi să-l vadă, rugându-se astfel: “Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca şi ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri sau ca  acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig” (Lc 18, 11-12).

      Comportamentul şi rugăciunea fariseului dispreţuiesc pe ceilalţi oameni. Rugăciunea fariseului nu este o mulțumire adresată lui Dumnezeu, ci o proprie felicitare pe care și-o adresează lui însuși. Fariseul vede în viața lui numai calități, la ceilalți vicii, păcate, căderi, cu scopul de a afirma și a înălța propria lui personalitate. Concluzia lui Iisus a fost că el s‑a întors acasă fără niciun folos din rugăciunea lui pentru că Îi spune lui Dumnezeu cine este el și ce face el.

 Cum s-a comportat şi s-a rugat Vameşul. Sfânta Evanghelie ne spune că, intrând în Templu, se retrage ca să nu fie observat.

      Profund mustrat și rușinat de faptele sale din trecut, poate și din prezent, undeva, într‑un colț întunecat din templu, neîndrăznind nici ochii să și‑i ridice spre cer, bătându‑și pieptul, semn al durerii și al regretului pentru păcate, abia că mai putea articula câteva cuvinte: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” În această exprimare scurtă, vameșul face două afirmații cardinale: mai întâi că e un păcătos; apoi, că numai mila lui Dumnezeu îl poate ajuta, de care depinde total.

Concluzia lui Iisus nu este chiar foarte ușor de înțeles: „Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”.

      Vorbind despre smerenie Sfântul Vasile cel Mare ne învață: ,,Niciodată să nu te așezi mai presus de nimeni, nici de cei mai mari păcătoși. Smerenia scapă adesea chiar și pe un păcătos care a săvârșit cele mai mari fărădelegi”.       

  În clădirea Patriarhiei Serbiei adesea se repovesteşte dialogul Patriarhului Pavle al Serbiei, purtat cu diaconul care-l însoţeşte peste tot, pe când plecau să facă slujbă în biserica de la Banovo Brdo.
– Cum vom merge? Cu automobilul? – întrebă diaconul.
– Cu autobuzul! – răspunse Patriarhul cu hotărâre.
– E aglomeraţie, e înăbuşitor în autobuz, şi nici nu-i aproape…
– Mergem! – zise din nou scurt Sfinţia Sa.
– Dar… – mergând în urma Sa, diaconul avansă un argument nou, major –Sfinţia Voastră, este vară, multă lume merge la Ada Ciganlija [cel mai vestit ştrand], autobuzele sunt pline de lume despuiată. Nu e potrivit...
– Ştiţi, părinte – se întoarse Patriarhul Pavle – fiecare vede ceea ce doreşte!

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni