Duminica a -33- după Rusalii (a Vameşului şi Fariseului)Lc.18,10-14

Evanghelia care se va citi în data de 24 februarie 2013, ne pune în faţă păcatul mândriei şi virtutea smereniei.
Textul Evanghelii: “Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stand, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.”
*
Cu această Evanghelie şi cu mesajul transmis începe pregătirea duhovnicească pentru sfântul şi marele Post care va începe pe data de 18 martie, la sfârşitul căruia să ne bucurăm de luminatul praznic al Învierii Domnului.
În această parabolă sau pilda “Vameşului şi Fariseului” rostită de Mântuitorul şi fixată în scris de Sfântul Evanghelist Luca şi medic în acelaş timp ne înfăţişează două personaje: un fariseu şi un vameş, într-un contrast izbitor, atât prin poziţia lor socială, cât şi prin felul în care s-au rugat.
Pentru a înţelege , mai bine statutul unui fariseu din vremea Mântuitorului, trebuie să spunem că acesta făcea parte dintr-un partid politic – religios cu mare influenţă în rândurile poporului iudeu. Aceştia urmăreau să ţină trează conştiinţa naţională şi religioasă a evreilor, dar prin ură şi răzbunare faţă de stăpânirea romană.
În contextual istorico – social, în acel timp Palestina devenise Provincie romană, de aici ura lor faţă de stăpânitorii romani. Poate ar trebui să-I aplaudăm pentru menţinerea conştiinţei naţionale, numai că Mântuitorul faţă de alţi lideri şi filosofi, implementa o altă lege deosebită de a lor, ură şi răzbunare, şi anume Legea iubirii în loc de Legea Talionului.
Fariseul din templu îşi etala cu mândrie virtuţiile considerându-se îndreptăţit să-l arate cu degetul pe vameşul ce nu cuteza să-şi ridice ochii spre cer făcându-şi canonul de pocăinţă: “ Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului”
Vameşii erau un fel de funcţionari fiscali care încasau impozitele de la evrei pentru statul roman, care deţinea atunci controlul asupra Ţării Sfinte.
Iisus Hristos nu i-a condamnat pentru că făceau parte din sectorul financiar, ci pentru abuzurile care le săvârşeau.
Făcând o analiză critică, Mântuitorul ca un bun pedagog şi psiholog şi cu atât mai mult ca Dumnezeu ştia şi “ cele dinlăuntru ale oamenilor”, ştia că fariseul va rămâne în ipocrizia lui, iar vameşul va face o cotitură radicală în comportamentul lui. A rostit la finalul pildei, sentinţa şi constatarea: “ mai îndreptăţit s-a întors vameşul la casa lui decât fariseul, pentru că tot cel ce se înălţa pe Sine, va fi smerit( îl va smeri Dumnezeu), iar cel ce se smereşte pe sine, se va înălţa”.
După învăţătura Bisericii noastre, mândria peste măsură, cu cele două componenete ale ei, adică nesocotirea lui Dumnezeu şi desconsiderarea aproapelui, ocupă primul loc între cele şapte păcate capitale.
Omul mândru – expresie a egoismului negativist nu aceeptă pe nimeni să fie ca el şi cu atât mai puţin, mai presus de el, arogant faţă de subalterni.
Smerenia, te face să-ţi recunoşti greşelile şi să ceri iertare şi faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.
Fericitul Augustin, întrebat fiind care este drumul cel mai sigur spre împărăţia lui Dumnezeu, a răspuns: “Primul drum este smerenia, al doilea este smerenia şi al treilea tot smerenia.”

Protopop,
Pr.Alexandru Vidican