Un cronicar modern - Mircea Gelu Buta: Bistrița - nostalgie și modernizare (vol. II, Ed. Presa Univ. Clujeană, 2025)

Aducerile=aminte pe suflet cad în picuri,

Redeșteptând  în față trecutele...nimicuri (M. Eminescu)

          Deunăzi, prin generozitatea autorului am primit această carte de o neobișnuită  eleganță editorială, eleganță care face cinste artei tipografice. De fapt, toate aparițiile  realizate sub semnîtura domniei sale dovedesc o înaltă exigență, pornind de la fiecare enunț textual, până la ținuta grafică finală.Toate acestea sunt un probatoriu  cert a înaltei calitați auctoriale .

                   Credeam că după primul volum realizat  cu același titlu, nu a mai rămas ceva de adăugat, însă iată-ne „face-to-face” cu un quantum neașteptat.

                   Medicul, teologul, eseistul, cadrul universitar Mircea Gelu Buta are obsesia lui Miron Costin - de a nu lăsa „să se înece anii cei trecuți”, cu oamenii, evenimențialul și ambientalul lor. Domnia sa nu are ezitări în a-și mărturisi această stare salutară:

          „Când încep să dispară oamenii și lucrurile din jurul lor, ne dăm seama că  se stinge și o parte din sufletul nostru. Când iubești viața, iubești trecutul, fiindcă acesta este prezentul care a supraviețuit în amintirile oamenilor. Pentru a nu lăsa timpul să învăluie în uitare ceea ce a fost, am încercat să scormonesc singur sau cu ajutorul prietenilor prin amintirile anilor trecuți, într-o „terapie” necesară.” (După cum observați, medicul și cadrul univ. MGB nu se lasă răpus de nostalgie, deși îi recunoaște prezența și prin exprimarea metaforică spulberă această tentație.)

          Într-un Preambul cu titlul „Cu luciditate despre trecut”, domnia sa face o exmplară radiografie a  epocii interbelice și  succedant, comuniste a României, incluzând subsecvent orașul Bistrița.

          Extrem de sagace, cu virtuți de gânditor asupra oamenilor și istoriei, autorul face constatarea că „Istoria mare se constituie convingător și neliniștitor din  istoriile mai mici ale oamenilor obișnuiți. Trecutul nu poate fi schimbat și ceea ce ne rămâne este memoria. Ea este trecutul la timpul prezent.”

          Deosebit de original, bistrițeanul înțelege  trecutul   drept „tresărire”, iar viitorul ca „presimțire”, proiectată incert din datele prezentului, așa cum o concepea și Mihai Eminescu.

                   „Povestea oamenilor de rând, destinele lor, se transformă în  istorii exemplare” pentru  nivelul înalt, național- spune dânsul. În acest sens, ni se face o concisă panoramă a democrației interbelice, nicidecum ideale, ci căpătând strălucire prin „contrastul cu perioada sumbră ce a urmat, de „sălbăticire a lumii ”, „dispariția politeții” (George Enescu), căderea în primitivitate. agresivitatea, degenerarea omului până la stări gregare..

                   „Dictaturile, „ucigașe ale democrației”, au început cu Carol al II-lea -spune autorul, continuând cu legionarismul, Ion Antonescu și apoi cea comunistă,” unde epoca stalinistă  a fost cea a maximului de întuneric.

          Persuasiv, este revelat efortul regimului comunist în a distruge identitatea orașului (și orașelor țării, voind a urma și satele) prin exproprieri și construcții de blocuri anoste, care vorbesc despre un efort (nonidentitar) de supraviețuire, din care estetica este exilată, mai curând decât de o decentă locuire.

          Ne este prezentată și o    fotocopie cu un act al Consiliului de Stat prin care zona Gării, până spre actualul loc de plătire a taxelor locale a fost expropriat.

          Ni se indică familie după familie și profesia locuitorilor: avocați, medici, cizmari, preoți, notari.  De altfel, este prezentată și o istorie a evoluției temporale a statutului orașului, încă dinainte de vizita din 1852 a lui Franz Joseph. De la starea incipientă de „târg provincial meșteșugărese”, va ajunge la aceea de „oraș militar” spre începuturile modernității. „Curtea de la Viena -explică domnia sa- nu mai accepta tendințele de independență și prejudecățilele patriciatului săsesc.”

          Vor apare succesiv trei cazărmi, iar din 1855 va îbcepe „demantelarea vechilor fortificații”, porți și ziduri fiind aneantizate una după alta. Abia în comunism se va ajunge  ca Bistrița să fie  capitală de județ și municipiu.

                   După ce ne-a tulburat cu acest tablou general, descindem abrupt cu detalii micro în arealul stradal bstrițean. Titlul capitolului exhală o mireasmă de Geneză biblică: „La început a fost Aleea Gării”.          (Nu este niciun secret că distinsa personalitate a municipiului bistrițean este un mare iubitor de Dumnezeu și de Biserică, un intelectual practicant exemplar.)

                   Dintru început, așezările omenești s-au întemeiat pe maluri de râuri și fluvii, pe căile de comunicație: drumuri, căi ferate cum este și cazul de față.

          Dovedind o extremă acribie, autorul ne prezintă familii și case de locuit, una după alta, nominalizând  și istorisind profesii și felurite ocupații, ca si strădania umană cotidiană de a propăși .

                   Privim copleșiți și tulburați fotografii cu locuințe vechi și altele încă dăinuind, ca după un autentic cataclism și mai ales chipuri de oameni:

                    -Familia notar Ștefan Bărbos

               -„La Figănoaia” (originară din                                          Chintelnic),

                    -Fam dr Octavian Budușan

                    -Fam .dr. Traian Bulbuc

                    -Fam. Gen. Grigore Bălan

                    -Fam.dr.Ionel Scridon -19 familii.

          Succedant, este prezentat Cartierul Mihai Eminescu și adiacentele, în toate schimbările radicale produse pe str. Gării, Decebal, Mihai Eminescu, Republicii.

          Perioada „cultului stupid al lui Nicolae Ceaușrscu” a coincis cu industrializarea și extinderea urbei, sporirea considerabilă a numărului de locuitori.

                   Vezi chipuri de semeni ai noștri, pansivi sau surâzători, cu cei dragi, care, la fel ca noi, au plâns, au iubit, au fost împresurați de griji și tulburări, domni eleganți sau obișnuiți, chipuri frumoase de femei și fete, băieți. În ce stea se vor fi ascuns toți?

         Cu câte suspine și lacrimi și-au părăsit unii vilele frumoase datorită brutalelor exproprieri? (fosta Bibliotecă Județeană, vila familiei Lolici și câte altele?)

          Partea a II a a lucrării se constituie ca o altă surpriză majoră, de natură a exercita un impact asupra cititorului, de un insolit absolut, uimitor chiar.

        Mircea Gelu Buta nu-și părăsește personajele. Multe i-au fost cunoscute, a stat de vorbă cu ele, cu „cei ce nu mai sunt”. Mulți i-au fost adesea pacienți, și-au strâns mâinile pe stradă... Subliminal, intuiești că de ele îl leagă o iubire mare, dumnezeiesc de frumoasă, tangentă cu eternitatea.

          Țineți-vă puțin de brațul fotoliului.  Le urmează și la mormintele din cele două cimitire, comune sau cavouri fastuoase din Cimitirul orașului din Dealul Tărpiului și cel al Eroilor- acestea fiind „a doua Bistriță, cea adormită etern”, cum i se spune. Totul este ilustrat abundent cu fotografii și date ale „Vechilor fsmilii bistrițene” -un total de nu mai puțin de 84 familii: piatră, marmoră și chipuri umane, ranfluate din apele uitării.

          Față-n față cu mormântul căpitanului și ingineruluilui Mihai Eminescu (1856-1925) autorul îi prezintă biografia fratelui Poetului național și amintește inițiativele personale ale celor care s-au ocupat de reînnoirea acestuia: coloneii Ion Mânzat și Emil Baciu în 1977, prof. Leonida Dănilă, Biblioteca jud. prin preotul și poetul Ioan Pintea, Olimpiu Nușfelean (din partea „Mișcării literare”), Ionela-Silvia Nușfelean de la Palatul copiilor, cu cercul „Prietenii lui Eminescu”.

          În 2022, prin grija Directorului Bibliotecii Jud.,  preotul Ioan Pintea, s-a montat o placu având numele scriitorilor ce-și dorm somnul în acest cimitir.

          „Sine ira et studio”, Mircea Gelu Buta vădește un înalt umanism, o empatie irepresibilă, direcționată spre o lume intrată masiv în extincție și din care biruitoare rămâne doar memoria. Zilele, ca și chipurile umane intră într-o zonă a abstractului irecuperabil.

          Modernizarea alertă ne comunică subsecvent și tot subliminal despre fragilitatea condiției umane, a unei stări ce se aneantizează în viscolirea marelui uragan al existenței.

          Și în prezenta lucrare sunt vizibile virtuțile auctoriale de condeier încercat ale Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta. Rigoarea, capacitatea de a creiona panorame ale istorie naționale și locale până la incredibile detalii ce primesc valoare de generalizare sunt virtuți înalte scriitoricești. Fiecare articol al domniei sale, fiecare carte expediată spre cititori transmit un univers pe care îl translează în actualitate cu puterea memoriei -alergătoare nestingherită prin secole.

          Suplimentar, „volens-nolens”, intuim ce suflet mare, generos și iubitor posedă autorul însuși. Ne putem interoga retoric, dacă mai găsi-se-va oare în vremea care vine inexorabil un asemenea Cronicar modern, care să ducă un astfel de război împotriva uitării, a perisabilității? Dacă vrem să vedem valoarea unui om (și este cazul autorului bistrițean),cel mai bun indicator este să vedem felul cum relaționează cu semenii lui care nu-i pot aduce niciun folos practic.

                                                  Prof. Vasile Găurean