Prefectul Florian: Deocamdată, nu mă interesează nicio candidatură
Prefectul Cristian Florian neagă orice implicare în vreo activitate politică, aşa cum acuză Opoziţia. Înaltul funcţionar public recunoaşte că se întâlneşte cu primarii Opoziţiei, dar strict pe probleme administrative, nici într-un caz pentru a-i convinge să candideze din partea partidului de guvernământ.
„Nu mă interesează declaraţiile politice. Nu am să comentez niciodată, în calitate de prefect, vreo declaraţie a unui om politic (n.n. – a deputatului PSD, Emil Radu Moldovan). Nici nu are sens să mai veniţi cu asemenea întrebări. Dacă este o curiozitate personală (n.n. – a jurnaliştilor), toate demersurile acestea sunt pentru a sprijini primarii în toate activităţile pe care le au în desfăşurare, că vorbim de proiecte europene, că vorbim de diverse probleme cu care se confruntă acea localitate. Şi atât. Deci demersurile acestea au fost pentru a sprijini primarii”, a declarat prefectul Cristian Florian, în cadrul unei conferinţe de presă.
Prefectul susţine că nu s-a dus vreodată pe acasă pe la primari, „nu a făcut nici un fel de presiuni”, demersurile sale având rolul de a-i sprijini pe primari. Întrebat dacă va candida pentru o funcţie la alegerile locale, mai ales că numele său apare în sondajele Partidului Democrat Liberal, şi cum va proceda, Florian a ţinut să reamintească faptul că este …prefect. „Nu vă supăraţi. Sunt prefect al judeţului Bistriţa-Năsăud şi atât. Restul declaraţiilor, fiecare ce vrea să facă…în sfera politică. Sunt prefect al judeţului şi asta (n.n. – candidatura) nu mă interesează deocamdată. Şi v-am spus cât se poate de sincer. Nu mă interesează altceva”, a precizat Florian.
Declaraţiile lui Cristian Florian vin după ce, vinerea trecută, deputatul Radu Moldovan a declarat că prefectul, subprefectul, alături de liderii PDL fac presiuni asupra primarilor PSD pentru a candida din partea PDL
„Sunt extrem de optimist că populaţia nu mai poate fi păcălită şi cumpărată. Nu mai este nici un secret şi nu mă plâng, sunt pregătit de luptă cu oamenii ăştia mai mult decât cred ei, oricâte vizite nocturne vor face acasă la oameni, neinvitaţi, mergând peste ei prefectul, subprefectul, Ioan Oltean, Liviu Rusu, Lunca Iancu, Marc şi Negruşeri, acesta e comando, cu promisiuni de 1 milion de lei, două milioane lei, care vor veni de la Guvern să rezolve problemele comunităţilor greu încercate după ce au primit de la Consiliul Judeţean 0 lei”, a declarat Moldovan, fără să dea numele primarilor vizitaţi pentru a trece la PDL, „pentru a nu-i expune şi mai mult”. Parlamentarul PSD a nominalizat drept metode de convingere a primarilor – „şantajul”, „afară copilul”, „afară nevasta”, „vezi că acela are proces dincolo”, „Jihadul fiing zero”.
Surse: Prefectul ar avea 1% în sondajul pentru Primăria Bistriţa
Chiar dacă sondajele comandate de Partidul Democrat Liberal nu au fost date publicităţii, pe surse au apărut informaţii că „lupii tineri” promovaţi de formaţiunea de guvernământ nu ar „sta” prea bine, ca să nu spunem dezastruos. Astfel, prefectul ar avea 1% ca intenţie de vot, pentru o candidatură la funcţia de primar al municipiului Bistriţa, în timp ce secretarul de stat Eugen Curteanu de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului ar avea 0,7%. Asta spun cârcotaşii, cine ştie ce arată sondajul!
Citiţi şi:
- „Voi lupta până la capăt!”
- Scrisoare deschisă ministrului Administraţiei şi Internelor Mai mult ca prefect
- Cristian Florian îşi doreşte să fie un prefect al tuturor primarilor
- Cristian Florian: Odată cu încheierea mandatului de prefect, nu m-am gândit la ce voi face în continuare. Nu am avut timp să reflectez în ce mod va continua viaţa mea publică
- Preşedintele CJ Liviu Rusu către primarii PSD: Puţină dictatură nu strică!
Comentarii
Normal ca nu te intereaza dupa ce ai pierdut vremea si ai incasat salariul timp de 3 ani. Ai fost platit din banii nostri ca sa urmaresti interesele firmelor tale si ale clanului din care faci parte! Nu o sa te tina minte ca ai fost prefect nici secretarele din prefectura!
Adaugă comentariu nou