Preşedintele CJ Liviu Rusu către primarii PSD: Puţină dictatură nu strică!
-
View the full image
Romeo Florian, primarul comunei Lechinţa
Este replica pe care preşedintele Consiliului Judeţean a dat-o unui primar PSD la sfârşitul unei şedinţe ADI (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă - Canal). Potrivit primarului comunei Lechinţa, Romeo Florian, preşedintele Consiliului Judeţean a dat dovadă de un comportament dictatorial în cadrul şedinţei ADI, refuzând să asculte şi doleanţele primarilor PSD în ceea ce priveşte problemele de alimentare cu apă şi canalizare din comunele pe care aceştia le reprezintă.
,,Îmi pare rău că, presa nu a fost prezentă marţi, la şedinţa ADI, să vedeţi comportamentul preşedintelui CJ Liviu Rusu care ne-a lăsat fără aer. Liviu Rusu ne-a spus că oricum nu îl interesează votul primarilor PSD, pentru că dânsul are majoritate şi el va hotărî ce e bine şi ce nu e bine. Eu am crezut şi cred în continuare într-un parteneriat între Primăria Lechinţa şi Consiliu Judeţean, între primarul comunei Lechinţa şi preşedintele CJ, între deputaţii şi senatorii din judeţul nostru, dar vreau să se ştie clar că, eu nu am şefi în judeţ. Preşedintele CJ, prefectul nu sunt şefii mei, singurii mei şefi sunt cetăţenii comunei Lechinţa şi este normal ca eu să îi reprezint, şi să fac ceea ce este bine pentru comunitatea din Lechinţa”, a declarat Romeo Florian, în cadrul unei conferinţe de presă.
Primarul comunei Lechinţa a adus în discuţie şi ultimele modificări dorite de preşedintele CJ în cadrul proiectului ce vizează depozitul ecologic de la Tărpiu, precizând că executivul Consiliului Judeţean doreşte să ia decizii fără să ţină cont de realităţile din teritoriu.
,,În loc să turnăm platforme betonate, preşedintele CJ doreşte să le înlocuiască cu nişte sisteme îngropate a deşeurilor, foarte scumpe, care funcţionează foarte bine în oraşele mari, dar nu în comuna Lechinţa. Eu nu pot să accept să pun ghene de gunoi din 75 în 75 de metri. Preşedintele CJ se joacă cu noi de-a baba oarba. În mod cert doreşte să ne distragă atenţia, ca primarii să semneze certificatele de urbanism. Noi nu dorim să blocăm aceste proiect, dar nu pot să accept să punem în Lechinţa, ghene de gunoi. Acelaşi lucru i l-au spus şi doi colegi primari PDL (n.r- Ioan Bob, primarul comunei Şintereag, şi Sorin Mititean, primarul comunei Şieu-Măgheruş). Sigur, că s-a răţoit la ei, şi i-a ameninţat că le taie microfonul. Deocamdată, noi, primarii PSD, vom bloca acest proiect prin nesemnarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construcţie. Eu sper ca preşedintele CJ să treacă peste orgolii, să găsim soluţii bune pentru întreg judeţul”, a concluzionat primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian.
Citiţi şi:
- Groapa Ecologică de la Tărpiu, o afacere de peste 155 milioane de lei
- Primăria Lechinţa, mai săracă decât criza
- Moşul a venit din Germania, cu ajutorul lui Adi Stan, un tânăr plecat departe, ce nu a uitat de casă. Bucurie la Lechința, Teaca, Milaș și Galații Bistriței
- Romeo Florian: Primarii PSD vor redirecţiona cuantumul sumelor primite de la Guvern Spitalului Judeţean de Urgenţă
- Primăria din Lechinţa, inaugurată oficial. Liviu Dragnea: Vă felicit că aveţi un primar aşa de bun. Sper ca Romeo Florian să fie ales din nou
Adaugă comentariu nou