Preşedintele CJ Radu Moldovan, în vizită de lucru pe şantierele din judeţ

Preşedintele CJ Radu Moldovan a inspectat, luni, lucrările executate în cadrul proiectului de modernizare a DJ 173 pe tronsonul Milaş - limită judeţul Mureş (Crăeşti), precum şi amplasamentul unui viitor şantier pentru asfaltarea pe o distanţă de 3,1 km a drumului comunal 5B (Tihuţa - Ciosa). Potrivit preşedintelui CJ Radu Moldovan, investiţiile, care acoperă o distanţă de aproape 10 km kilometri, sunt realizate cu finanţare din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, precum şi din fonduri ale Guvernului, prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

"Astăzi (n.r. – luni, 24 august) am fost pe şantierul drumului judeţean 173, pe tronsonul Milaş - limită Judeţul Mureş (Crăeşti). În momentul de faţă se lucrează pe acest tronson, care are o lungime totală de 6,2 km şi care va fi realizat până la finalul acestui an. Acest drum va uni comuna Milaş de comuna Crăeşti (judeţul Mureş). Ţin să amintesc că în anul 2013 a demarat un proiect de asfaltare a unui alt tronson din DJ 173, cu o lungime de 5,4 km (Ocniţa - Milaş - limită sat Milaş), care este în faza finală de execuţie. În total, în doi ani, doar în comuna Milaş s-au realizat de la 0, 11,6 km de drum asfaltat. Investiţia a fost realizată din fonduri ale Guvernului României, alocate prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi din bugetul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Tot astăzi (n.r. – luni, 24 august) am fost pe amplasamentul unui şantier foarte important pentru judeţul nostru, asfaltarea pe o distanţă de 3,1 km a drumului comunal 5B (Tihuţa - Ciosa). Acest drum va fi asfaltat din DN 17 până la intersecţia cu drumurile forestiere care merg la Lunca Ilvei şi Leşu şi va ajunge până în apropierea sediului Tăşuleasa Social. Finanţarea pentru acest tronson de drum este asigurată integral de Guvernul României prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi lucrările urmează să fie demarate în cel mai scurt timp”, a scris preşedintele CJ Radu Moldovan pe pagina sa de Facebook.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5