Preşedintele Radu Moldovan: Am primit zero cu minus la rectificare. Au luat banii pentru persoanele cu CES

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că la rectificarea bugetară nu au fost alocate fonduri pentru administraţia judeţeană.

         „Am primit şi noi zero cu minus, adică ne-au tras banii pentru persoanele cu CES. Ne-au retras toate sumele alocate persoanelor cu CES. Nu m-a întrebat nimeni să ştiu să vă dau o explicaţie. Am fost informat de directorul economic, la întrebarea mea cu privire la rectificarea care a dus deficitul de la 3 la 4,3%, dacă pe lângă banii    pentru rachetele de la americani, pe lângă F16, conform declaraţiilor primului-ministru că autorităţile locale vor fi sprijinite. Am primit zero cu minus, adică retragerea sumelor din buget pe care le aveam pentru persoanele cu CES. Nu am alte detalii. Nu am solicitat nimic la rectificare, nu aveam speranţe”, a declarar preşedintele Moldovan.

         Acesta a adăugat că administraţia judeţeană are bani pregătiţi pentru investiţiile de anul viitor, aşteptând bani doar pentru funcţionare. „Consiliul Judeţean e bogat, am gândit aşa de bine perioada aceasta încât avem toate resursele necesare. Spre deosebire de ei (n.n. – de spital) care au un alt tip de finanţare, noi avem bani de investiţii anul viitor, de drumuri, de tot ce ne trebuie. Sperăm să primim bani de funcţionare, dar dacă nu, eu sunt dispus să lucrez şi pro bono pentru cetăţeni, nu ştiu dacă şi colegii mei”, a mai spus Radu Moldovan.

         

Comentarii

02/12/19 16:54
Vizitator

Răducu ori face pe prostul ori parcă a venit de pe altă planetă. El deja dă vina pe noua guvernare care s-a instalat de mai putin de o lună la palatul Victoria. Faptul că nu sunt bani la rectificarea bugetară se datorează proastei guvernări PSD-iste si nicidecum noului guvern care a găsit visteria goală. Rezervele valutare la Banca Naţională a României au scăzut luna trecută cu circa un miliard de euro, confirmând intervențiile făcute de Banca Centrală pe piața valutară pentru a preveni o depreciere consistentă a leului. De la 34,9 miliarde de euro, rezerva valutară a coborât la 33,8 miliarde de euro, potrivit datelor publicate luni de BNR. Mult clamata mărire a salariilor in sistemul bugetar si a pensiilor s-a făcut fără o analiză a potentialului economic care să poată să suporte aceste măriri, care să nu genereze inflatie. Cresterea economică bazată pe consum este nesustenabilă ceea ce a dus la scăderea puterii de cumpărare a românilor.

02/12/19 22:47
vizitator

„CE ŢIE nu-ţi place altuia nu-i face.“ Răducu uită că si el repartiza in mod preferential primăriilor conduse de PSD sume mai consistente de bani din fondurile aflat la dispoziția Consiliului Judetean, in timp ce primăriile consuse de primari PNL erau sistematic persecutate prin cele mai mici alocări. Un exemplu este comuna Runcu Salvei condusă de primarul Anchidim Pavelea (PNL).
Vezi:https://timponline.ro/primarul-din-runcu-salvei-sa-ne-dea-bani-sa-putem-...
sau: https://timponline.ro/cj-repartizeaza-58-milioane-lei-primariilor-cat-pr...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5