Prima zi de campanie electorală pentru europarlamentare

A început campania electorală pentru europarlamentare. Bătălia se dă pentru cele 33 de locuri pe care România le va avea în Parlamentul European. Şapte alianţe şi partide politice, precum şi doi candidaţi independenţi s-au înscris în cursa electorală care va avea loc peste o lună. Legea le-a permis partidelor să înscrie în lupta pentru europarlamentare 43 de candidaţi, care sunt aceeaşi în toată ţara, cu excepţia Forţei Civice care are 29 de candidaţi.

Municipalitatea a pus la dispoziţie 20 de locuri cu 9 panouri fiecare, unde candidaţii îşi pot afişa mesajele electorale, după regula primului venit. Ordinea este următoarea: PDL, PNL, UDMR, PNŢCD, PSD+PC, PRM, Forţa Civică, Băsescu Elena şi Abraham Pavel.

Biroul Electoral Judeţean va veghea campania electorală. Biroul, condus de judecătorul Ioan Pârăuan se va completa pe 23 mai cu reprezentanţii partidelor politice. Preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare se vor alege prin tragere la sorţi. Din datele oferite de Biroul Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, în judeţ există peste 260.000 de persoane cu drept de vot. De asemenea, în judeţ vor fi amenajate 313 secţii de votare.

În lupta pentru Parlamentul European, judeţul nostru este reprezentat de trei candidaţi: Călin Rus (PD-L), Zoltan Deak (UDMR) şi Adriana Pană (PSD+PC), din păcate, toţi trei fiind situaţi pe poziţii neeligibile.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5