Primăria Bistriţa scoate la licitaţie 7 loturi de teren pentru tinerii care doresc să-şi construiască o locuinţă
-
View the full image
arhiva
Există deja nouă solicitări din partea tinerilor care aşteaptă o suprafaţă de teren de la Primăria Bistriţa pentru a-şi ridica o locuinţă a lor, şi doar şapte loturi de teren disponibile, susţine edilul Ovidiu Creţu. Licitaţia va avea loc în 8 decembrie, ora 14.00.
Consiliul Local Bistriţa a adoptat la sfârşitul lunii octombrie proiectul de hotărâre ce prevede concesionarea unor loturi de teren pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.
Legea spune că tinerii cu vârste între 18 şi 35 de ani pot primi de la primărie o suprafaţă de teren pentru a-şi construi o casă.
,,Este o acţiune pe care o consider foarte importantă pentru că este pentru prima dată când administraţia întreprinde o astfel de acţiune.
Au mai fost date de-a lungul celor 20 de ani, câteva, 2-3, dar în general le găseau tinerii sau cei care erau interesaţi şi veneau cu solicitare la Consiliul Local.
Loturile de teren au fost identificate de către noi. Cinci se află în zona Subcetate şi au avut ca destinaţie iniţială, locuinţe construite prin intermediul ANI, dar nu s-au concretizat, şi două loturi sunt pe strada Sigmirului, în apropiere de Pasarelă.
La licitaţia pentru concesionarea acestor locuri pot participa tinerii care au vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, care au domiciliul în Bistriţa, care nu au deţinut sau nu deţin în proprietate, o locuinţă, proprietate personală, şi cu obligaţiile care rezultă din O.G. 54/2006”, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă primarul Bistriţei Ovidiu Creţu.
Potrivit edilului, licitaţia va avea loc, joi, 8 decembrie, ora 14.00, iar până la această dată un număr de nouă persoane au solicitat documentele pentru licitaţie.
,,Durata concesiunii este pe 49 de ani şi chiria de pornire la licitaţie este de 1 leu/metru pătrat/ an. Este vorba de licitaţie şi nu ştim la ora actuală unde se va ridica preţul”, a precizat Creţu.
Citiţi şi:
- Adrian Moldovan: „Sunt profund dezamăgit de ceea ce am aflat despre Botiş, care s-a erijat într-un candidat onest”
- Licitaţie pentru închirierea terenului de pe Dealul Cocoşului, în scop agricol!
- Loturi pentru comerţ şi alimentaţie publică la Băile Figa
- S-au licitat primele loturi de la Băile Figa
- Primele loturi de teren din Parcul Industrial Bistriţa Sud au fost concesionate
Adaugă comentariu nou